Elizabeth Taylor a fost externată din spitalul din Los Angeles în care a petrecut mai multe săptămâni din motive care nu au fost date publicităţii, starea de sănătate a actriţei fiind stabilă, potrivit purtătorului de cuvânt al acesteia, citat de Reuters.
Agentul de presă al actriţei, Dick Guttman, a confirmat informaţiile apărute în ediţia online a revistei People, potrivit cărora Taylor a revenit la activităţile sale normale. Guttman a refuzat, însă, să ofere alte detalii.
"Elizabeth Taylor este acasă şi se simte fericită şi este mai ocupată ca oricând. Îşi trăieşte viaţa. A luat cina cu câţiva prieteni. Munceşte", a indicat sursa citată de people.com.
Aceeaşi sursă nu a menţionat când a fost externată actriţa, însă purtătorul de cuvânt al lui Taylor a specificat că acest lucru s-a întâmplat recent.
Potrivit unei alte surse citate de People, starea de sănătate a lui Elizabeth este atât e bună încât actriţa plănuieşte să călătorească în Europa şi Hawai.
Ultima declaraţie oficială legată de starea de sănătate a lui Taylor a fost făcută pe 31 iulie, când Guttman a confirmat că aceasta este internată într-un spital din Los Angeles. Acesta a catalogat zvonurile apărute atunci în presă legate de starea de sănătate a actriţei drept "dramatice, exagerate şi false". Presa americană informa la acea vreme că actriţa a fost internată într-un spital din Los Angeles, unde a fost conectată la aparatele de respiraţie artificială din cauza unei insuficienţe cardiace congestive.
Elizabeth Taylor, în vârstă de 76 de ani, şi-a câştigat celebritatea la vârsta de 12 ani, în "Vis de glorie" (1944). Recompensată cu două premii Oscar, pentru "Butterfield 8" (1960) şi "Cui îi e frică de Virginia Woolf?" (1966), Taylor a fost căsătorită de opt ori - de două ori cu actorul Richard Burton. Ultimul său mariaj, cu muncitorul în construcţii Larry Fortensky, a durat cinci ani şi s-a încheiat în 1996.