Actriţa Scarlett Johansson critică modul în care sunt tratate actriţele în vârstă la Hollywood şi susţine că industria cinematografică se poartă urât cu femeile, considerând că acestea şi-au încheiat cariera după ce au ajuns la o anumită vârstă, potrivit telegraph.co.uk.
"Femeile îşi cam pierd din valoare, în vreme ce bărbaţii au mai mult succes pe măsură ce îmbătrânesc, precum vinul sau orice altceva. Este ceva de genul, «Oh, a trecut de floarea vârstei şi nu mai poate interpreta rolul unui sex simbol». Este doar o prejudecată legată de femei, în general, şi în mod special în această industrie. Este o industrie foarte, foarte înfumurată", a declarat starul din filmele "Rătăciţi printre cuvinte" şi "Fata cu cercel de perlă".
Actriţa în vârstă de 23 de ani este ea însăşi un sex simbol, putând fi văzută în prezent pe marile ecrane în noul film al lui Woody Allen, "Vicky Cristina Barcelona".
"Persoanele care se ocupă de coafarea părului şi a machiajului meu petrec ore întregi pentru a-mi pune pe corp lucruri care să mă facă să par mai atrăgătoare. Cred că sunt rare momentele în care te simţi frumoasă. Nu mă uit niciodată în oglindă să-mi spun «Sunt foarte frumoasă», însă mă uit în oglindă şi-mi spun «Da, sunt atrăgătoare.»", a declarat Johansson.
Critici la adresa industriei cinematografice
Declaraţiile lui Scarlett sunt printre cele mai recente critici la adresa industriei cinematografice făcute de actriţele de la Hollywood. Faye Dunaway, în vârstă de 67 de ani, a declarat recent: "Sunt furioasă pentru că ei mă cred prea bătrână pentru a juca rolul unei femei de care sunt interesaţi nişte bărbaţi precum Jack Nicholson şi Clint Eastwood. De ce să joc rolul unei surori sau al unei mame când bărbaţi precum Jack şi Clint, care sunt mai în vârstă decât mine, au pe marile ecrane iubite cu jumătate din vârsta lor?"
Sharon Stone a declarat în cadrul ceremoniei premiilor Academiei americane de film din urmă cu zece ani: "Când mergeam la premiile Oscar, era ceva de genul, «Oh, a avut loc o săpătură arheologică şi priviţi ce am descoperit: o femeie în vârstă de 40 de ani»".
Anul trecut, Demi Moore, în vârstă de 45 de ani, a fost auzită afirmând: "Ultimii ani au reprezentat o provocare, având în vedere vârsta pe care o am. M-am simţit ca şi când ei nu ar fi ştiut ce să facă cu mine. Nu am 20 de ani. Nici 30. Nu există multe roluri bune pentru femeile care au depăşit vârsta de 40 de ani", a declarat Moore, precizând că multe dintre roluri nu sunt complexe, ci se referă la a fi mama sau soţia cuiva.