Cântăreaţa americană Britney Spears a primit o ofertă de 10 milioane de dolari pentru un concert la Las Vegas, care ar putea fi urmat de un turneu în Statele Unite, informează accesshollywood.com.
Tabloidul britanic News of the World a publicat o ştire potrivit căreia starul muzicii pop, a cărei carieră muzicală a intrat într-un con de umbră în ultimii ani, plănuieşte să se întoarcă pe scenă cu un concert la The Palms Hotel and Casino din Las Vegas, la sfârşitul acestui an.
"Britney şi-a luat din nou viaţa în mâini - şi cariera - şi toată lumea va vedea acest lucru când se va întoarce pe scenă", a declarat o sursă apropiată cântăreţei pentru tabloidul britanic.
Şefii casei de discuri a lui Spears au primit ideea cu încântare, potrivit publicaţiei britanice.
Purtătorul de cuvânt al cântăreţei nu a putut fi contactat până în prezent.
De la plasarea sub curatela tatălui ei, măsură care se va menţine până pe 31 iulie, s-au înregistrat progrese în comportamentul cântăreţei.
Astfel, un judecător de la un tribunal din Los Angeles i-a acordat dreptul de a-şi vizita mai des cei doi copii ai săi, în urma unei audieri la care a asistat şi fostul său soţ, Kevin Federline. Spears a pierdut tutela copiilor, Sean Preston, în vârstă de doi ani, şi Jayden James, în vârstă de un an, în favoarea fostului soţ, în vârstă de 29 de ani, pe 1 octombrie 2007.
De asemenea, Spears a avut o apariţie scurtă într-un episod al serialului "How I Met Your Mother" şi a fost foarte lăudată de critici. Ea se va întoarce pe platourile de filmare ale serialului într-un nou episod, la cererea producătorilor, pentru că prestaţia ei a atras 10,6 milioane de spectatori, audienţa medie a serialului fiind de 8,1 milioane.