Britney Spears, care a fost plasată sub curatela tatălui său în urmă cu câteva luni, trebuie să-i plătească acestuia 10.000 de dolari pe lună pentru a avea grijă de ea, potrivit unor documente judiciare publicate de presa americană, informează thisislondon.co.uk.
Spears, în vârstă 26 de ani, a fost plasată sub curatela tatălui său pe 1 februarie, măsură care se va menţine până pe 31 iulie. Acest tip de procedură are loc atunci când un tribunal stabileşte că un individ major nu este capabil să se îngrijească singur.
În ianuarie, din cauza problemelor personale cu care Spears s-a confruntat în ultima vreme, cântăreaţa a fost internată de două ori în secţia de psihiatrie a spitalului UCLA din Los Angeles.
Tatăl lui Britney, Jamie Spears, a renunţat la slujba sa de maestru bucătar pentru a-şi ajuta fiica, însă efortul său este pe deplin răsplătit pentru că, numai pe luna februarie, starul i-a plătit un salariu de 10.000 de euro, potrivit unor documente emise de un tribunal din Los Angeles.
De la plasarea sub curatela tatălui, s-au înregistrat progrese în comportamentul cântăreţei.
Astfel, un judecător de la un tribunal din Los Angeles i-a acordat dreptul de a-şi vizita mai des cei doi copii ai săi, în urma unei audieri la care a asistat şi fostul său soţ, Kevin Federline. Spears a pierdut tutela copiilor, Sean Preston, în vârstă de doi ani, şi Jayden James, în vârstă de un an, în favoarea fostului soţ, în vârstă de 29 de ani, pe 1 octombrie 2007.
De asemenea, Spears a avut o apariţie scurtă într-un episod al serialului "How I Met Your Mother" şi a fost foarte lăudată de critici. Ea se va întoarce pe platourile de filmare ale serialului într-un nou episod, la cererea producătorilor, pentru că prestaţia ei a atras 10,6 milioane de spectatori, audienţa medie a serialului fiind de 8,1 milioane.
(22 mai 2008, 12:07:31