Mama preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, Andrée - "Dadu" pentru apropiaţi -, a acordat un interviu postului de televiziune online Omegatv.tv, cu ocazia împlinirii unui an de când fiul său este preşedinte, ea declarând, printre altele, că actuala soţie a acestuia, Carla Bruni, este "perfectă".
În interviul acordat Omegatv.tv, Andrée Sarkozy, cunoscută pentru discreţia şi eleganţa sa, a declarat că, în copilărie, Nicolas Sarkozy era foarte pasionat de citit, "colecţiona timbre", la fel ca bunicul său pe linie maternă şi era "în competiţie" cu fraţii săi. Ea a mărturisit că Nicolas a fost cel mai ataşat de ea dintre copii şi că divorţul de tatăl său l-a "contrariat" pe acesta.
Andrée Sarkozy a vorbit, în interviu, şi despre poveştile de dragoste ale fiului său ajuns preşedinte de stat, ca şi despre nurorile sale. Dintre acestea, Carla Bruni-Sarkozy este, fără nici o îndoială, cea mai aproape de inima mamei-soacre: Carla Bruni-Sarkozy - "absolut fermecătoare, adorabilă, foarte amuzantă şi drăguţă". "Toată lumea o iubeşte. Ea reuneşte un număr de calităţi excepţionale. Are o lejeritate, aţi văzut-o în Anglia, este perfectă". Un singur "reproş" a avut Andrée Sarkozy faţă de Carla: "Am fost prima doamnă a Franţei timp de numai 15 zile, din cauza ta", a spus mama preşedintelui, adresându-se noii soţii a lui Nicolas Sarkozy.
Totuşi, "Dadu" a mărturisit că o iubea şi pe prima soţie a preşedintelui, Marie, mama primilor doi copii ai acestuia: "Am fost foarte apropiată de prima sa soţie, căreia i-am luat apărarea când au fost probleme...".
În ceea ce o priveşte pe Cécilia Attias, lucrurile stau cu totul altfel: mama lui Sarkozy a recunoscut că a avut raporturi "foarte corecte" cu fosta primă doamnă, dar că o considera "misterioasă" şi nu prea o înţelegea. Cât despre despărţirea lor, din octombrie anul trecut, Andrée a declarat că relaţia dintre Nicolas şi Cécilia trena deja de ceva vreme.
Andrée Sarkozy a făcut referire şi la ultima nuntă a fiului său, apreciindu-i simplitatea.
Într-un interviu acordat în decembrie 2007 unei publicaţii franceze, Andrée Sarkozy, în vârstă de 80 de ani, a declarat că fiul său nu ar trebui să aibă probleme în a-şi găsi o nouă iubită după divoţul de soţia sa, Cécilia.
"Ştiţi, având în vedere postul în care se află, singura dificultate ar fi în a alege. Dar sper că nu se va mai căsători niciodată. M-am săturat de mirese", declara atunci Andrée Sarkozy. Ea a mai spus că s-a înţeles bine cu Cécilia, dar că nu a fost foarte apropiată de fiicele acesteia. "Sunt distante. Foarte reci, ca mama lor", a afirmat Andrée Sarkozy.