Garderoba pentru viitorul turneu al cântăreţei americane Alicia Keys va fi în întregime creată de către renumitul designer vestimentar Giorgio Armani.
După cum informează site-ul Yahoo!News, prietenia dintre cei doi s-a consolidat în urma unui şir destul de lung de colaborări: spectacolul de binefacere One Nigth Only în anul 2006, hainele realizate de Armani pentru artistă pentru festivitatea de decernare a premiilor Grammy în 2006 şi pentru cea a American Music Awards în 2007.
Costumele realizate pentru viitorul concert vor fi inspirate din colecţiile Armani iar culorile predominante vor fi alb, negru, auriu, argintiu, albastru şi violet. Armani va crea de asemenea şi o pereche de jeanşi speciali pentru cântăreaţa americană, care se vor numi Jeans "Alicia".