Cântăreaţa americană Madonna lansează viitorul său album, intitulat "Hard Candy" şi produs de casa de discuri Warner, pe 28 aprilie, la nivel mondial, urmând ca lansarea în SUA să aibă loc pe 29 aprilie, transmite AFP.
Conform reprezentanţilor Warner, stilul promovat de Madonna pe acest album este "urban şi hip-hop", graţie colaborării cu cântăreţul Justin Timberlake, dar şi cu producători renumiţi precum Timbaland, Pharrell Williams sau Nate "Danja" Hills.
Primul single de pe album, "4 Minutes", un duo cu Justin Timberlake, va fi lansat pe piaţă în martie.
"Hard Candy", cel de-al 11-lea album de studio al cântăreţei, va conţine 20 de piese.
Conform declaraţiilor Madonnei, titlul albumului a fost ales pentru a ilustra "juxtapunerea dintre duritate şi dulceaţă..."