Johnny Depp este de părere că personajul lui din filmul „Sweeney Todd - Bărbierul diabolic din Fleet Street” a fost „perceput groaznic de greşit” şi spune că s-a simţit “un idiot total” în timp ce filma scenele muzicale, potrivit Hello Magazine.
Hello Magazine: S-a născut o adevărată legendă potrivit căreia personajul pe care îl interpretezi este unul real. Te-ai folosit de aceste idei?
Johnny Depp: Am citit toate chestiile alea şi o parte din mine şi-a dorit ca el să fi existat în realitate. Ceva de genul: “Te rog, fă ca el să fie real, mi-ar plăcea asta”. Însă nu este cazul. De fapt, personajul s-a născut din conversaţia cu regizorul Tim Burton.
HM: Cum ai ajuns să compui imaginea lui Sweeney?
JD: A fost o adevărată provocare. Tim mi-a spus că acesta trebuie să devină un simbol şi am început să mă gândesc la acele imagini puternice precum Peter Lorre din “Dragoste nebună” sau la monstrul interpetat de Boris Karloff.
HM: Cum te-ai simţit atunci când Tim a vorbit prima dată despre posibilitatea de a cânta în acest film?
JD: Ştiam că nu sunt chiar afon pentru că eu cânt la chitară, dar nu ştiam dacă voi fi capabil să cânt cu adevărat. Când am vorbit prima dată despre acest lucru, am spus „Lasă-mă să încerc. Lasă-mă să aflu dacă pot, îţi voi trimite ceva şi vei vedea ce simţi”. I-am trimis „My Friends”.
HM: După ce a fost înregistrată coloana sonoră obişnuiai să cânţi live, împreună cu tine, în timp ce era filmată scena?
JD: Din nefericire, da. Nu ştiu cum fac alţii, pentru că eu nu am făcut niciodată chestia asta. Dar m-am gândit că, dacă doar mimez, se va vedea pe peliculă. Şi am simţit că, într-un fel aş fi făcut ceva fals, la un anumit nivel, şi nu m-aş mai fi simţit implicat. Uneori a fost groaznic. Bietul om trebuie să cânte, camerele sunt la câţiva centimetri distanţă şi te chinui şi te simţi ca un idiot total. Dar acest lucru a fost unul necesar...
HM: Sweeney Todd este un personaj foarte sumbru, dar are şi momente de umor şi patos, nu-i aşa?
JD: Este perceput greşit! Este perceput groaznic de greşit pentru că, de fapt, este un tip dulce. De fapt a murit odată cu soţia sa. Singurul motiv pentru care mai respiră este pentru că vrea să se răzbune.