Cântăreaţa britanică Amy Winehouse s-a internat, joi, într-o clinică de dezintoxicare, la câteva zile după ce un tabloid din Marea Britanie a difuzat o înregistrare video în care aceasta se droga cu crack, un derivat al cocainei, informează AFP.
„Amy a decis să se interneze astăzi (joi n.red.) într-un centru de dezintoxicare după o întâlnire cu casa sa de discuri, agenţii, familia şi medicii săi”, a indicat compania Universal într-un comunicat, în care se precizează şi că apariţia cântăreţei, sâmbătă, la cea de-a 9-a ediţie a premiilor NRJ Music, a fost anulată.
„Ea a înţeles că are nevoie de un tratament specializat pentru... a se pregăti pentru apariţia la premiile Grammy”, cele mai prestigioase trofee ale muzicii anglo-saxone, care vor fi decernate pe 10 februarie, la Hollywood. Amy Winehouse este unul dintre starurile favorite ale ediţiei din acest an, cu şase nominalizări.
Universal precizează că Winehouse a fost internată într-un centru de dezintoxicare în urma unui „consimţământ mutual”. „Universal Music Group nu vrea nimic altceva decât să o vadă că îşi ia pauza de care are nevoie pentru a se recupera total şi a avea succese incredibile cu ajutorul casei de discuri”, a indicat compania.
Amy Winehouse, în vârstă de 24 de ani, a mai efectuat deja câteva cure scurte de dezintoxicare, de doar câteva zile: în august 2007, în septembrie şi apoi în noiembrie. În cântecul său "Rehab", diva trash, aşa cum este numită Winehouse, cântă: "Au încercat să mă trimită la dezintoxicare şi am spus nu, nu, nu”.
Neliniştile în legătură cu starea sănătăţii sale s-au multiplicat în ultima vreme. În noiembrie 2007, cântăreaţa a apărut beată pe scenă, după care şi-a anulat o serie de 17 concerte din „motive de sănătate”.
Marţi, site-ul său de internet a fost inundat cu apeluri de la fani care îi cereau „să nu-şi risipească talentul”, după ce tabloidul britanic The Sun a publicat o înregistrare în care aceasta apare fumând „crack”, un derivat al cocainei, dintr-o pipă.
Potrivit cotidianului, imaginile au fost filmate în timpul unei petreceri la Amy Winehouse, în urmă cu o săptămână, cu câteva ore înainte ca aceasta să apară la o audiere judiciară a soţului său, producătorul Blake Fielder-Civil, aflat în arest. Blake Civil-Fielder este acuzat de obstrucţionarea justiţiei într-un caz de vătămare corporală.