Cântăreaţa americană Christina Aguilera, însărcinată în opt luni, vrea să evite durerea unei naşteri pe cale naturală şi a ales să aducă pe lume primul său copil apelând la operaţia cezariană, informează thisislondon.co.uk.
Operaţia a fost programată pentru 10 ianuarie, a declarat o sursă apropiată starului pentru The New York Post.
Cântăreaţa, care aşteaptă primul copil cu soţul său, producătorul muzical Jordan Bratman, calcă pe urmele multor alte celebrităţi care au decis că naşterea prin cezariană este mai puţin dureroasă.
Aguilera a făcut, în urmă cu câteva săptămâni, un pas curajos şi a acceptat să pozeze nud pentru ediţia din ianuarie 2008 a revistei americane Marie Claire.
Fotografiile sunt realizate în stilul celor care au avut-o ca protagonistă pe Demi Moore, pe când aceasta era însărcinată, şi care au apărut în 1991 în revista Vanity Fair.
Pe coperta revistei Marie Claire, Christina apare purtând doar o jachetă scurtă, descheiată. Cu această ocazie, cântăreaţa a dezvăluit că sarcina a fost o surpriză pentru ea şi pentru soţul său.