Povestea cu tâlc “Camera celor 1.000 de oglinzi” reprezintă o ilustrare explicită a reacţiilor pe care le stârneşte atitudinea faţă de ceilalţi.
Iată pe scurt conţinutul ei:
Un căţeluş vesel şi zglobiu îşi propune să viziteze “Camera cu 1.000 de oglinzi” pentru a-şi asigura o nouă experienţă. Intră zâmbind, se uită împrejur, şi vede 1.000 de căţeluşi la fel de prietenoşi, care îi zâmbesc şi îl imită, dornici de joacă şi aventură.
Povestind tuturor cât este de frumos în interior, îl tentează şi pe câinele cel posac şi morocănos să o viziteze. Acesta intră încruntat şi este “primit” de 1.000 de căţei încruntaţi, latră la ei şi-şi arată colţii şi 1.000 de căţei îl înfruntă făcând să i se ridice părul pe spinare.
Ce a povestit celorlalţi? Adevărul ... că este un loc neprietenos care te face să simţi frica, un loc ce trebuie ocolit deoarece adânceşte proasta dispoziţie.
În crearea şi întreţinerea relaţiilor interumane, comunicarea are un rol esenţial (atât cea verbală, cât şi cea non-verbală). Oamenii reacţionează de obicei “în oglindă”. Dacă adresarea faţă de o persoană este agresivă, se declanşează atitudini de apărare sau de atac (uneori mai agresive). Dacă tonul vocii, mimica, gesturile sunt blânde, asistăm de multe ori la “dezarmarea” celui pus pe ceartă.
Oamenii se simt bine şi sunt eficienţi atunci când li se arată respect şi încredere. Fiecare are doza lui de mândrie şi orgoliu, dar capacitatea de a-i respecta pe alţii are la bază respectul de sine.
O persoană prea orgolioasă pierde de obicei simţul măsurii, îi devalorizează pe ceilalţi, răneşte, umileşte, afişează aroganţă. Analizând o astfel de persoană se constată că ea însăşi are probleme pe care nu ştie să le gestioneze.
O persoană calmă, pozitivă, înţelegătoare are şanse mai mari să stabilească relaţii de calitate pe termen lung. Ea transmite o stare de bine care atrage, în opoziţie cu exemplul de mai sus unde atitudinile celor din jur sunt de toleranţă sau evitare.
Comunicarea nu înseamnă numai “a vorbi”. În egală măsură, sau chiar mai important este “a asculta”. Dorinţa de a-i înţelege corect pe ceilalţi presupune dezvoltarea abilităţii de a asculta activ.
Spinoza spunea că „Lumea ar fi mai fericită dacă oamenii ar fi la fel de capabili să tacă pe cât sunt de capabili să vorbească. Am încercat mereu să nu ridiculizez, să nu compătimesc, să nu privesc dispreţuitor acţiunile umane, ci să le înţeleg“.