Plăcerea de a oferi sau a primi cadouri ţine de felul de a fi, de limbajul de iubire al fiecăruia. Darurile oferite copiilor cu diferite ocazii (zi de naştere, Crăciun etc.) sunt diferite de cele oferite condiţionat. În al doilea caz psihologii consideră că este vorba despre o recompensă, “o mită” care urmăreşte manipularea comportamentului copilului.
Părinţii care ajung să “plătească” pentru ceea ce le cer copiilor să facă, sau şi mai rău, pentru ceea ce îşi doresc să nu mai facă trebuie să decidă să schimbe strategia. A mitui copilul pentru a-l determina să asculte este o metodă greşită, nesănătoasă şi needucativă (“îţi dau 10 lei dacă faci curat ... / primeşti o îngheţată dacă nu mai plângi etc.)
Mita poate fi transformată în recompensă pentru comportamentele frumoase. Ea nu trebuie să constea în valori ci în mici gesturi care să facă plăcere şi în aprecieri. Recompensa poate să încurajeze, dar să nu uităm că este nevoie de măsură şi echilibru în toate.
Faptele bune, purtarea frumoasă trebuie evidenţiate. Când un părinte este mândru de copilul lui este bine să-i transmită acest lucru. Copiilor le place să fie apreciaţi şi este posibil chiar să caute intenţionat să atragă atenţia cu lucruri bune pe care este capabil să le facă.
La noi există, din nefericire, o gândire de tipul “e normal să facă aşa”. Destul de mulţi părinţi consideră că orice comportament negativ trebuie blamat, în timp ce comportamentele pozitive le lasă să treacă neobservate.
În general copiii au aceleaşi nevoi că şi adulţii. Faptul că sunt mici nu îi împiedică să-şi dorească să fie apreciaţi. La fel ca oricărei alte persoane nu le place să li se impună ceva peste voia lor, nu acceptă umilinţa, îşi doresc să fie ascultaţi cu răbdare şi fără ironie, să se ţină cont şi de părerile şi dorinţele lor. De ce nu ... chiar şi copiii încearcă să deţină controlul, să se impună.
De aceea este important ca părinţii să justifice ceea ce cer astfel încât copilului să-i fie clar “de ce-ul”, iar nevoile copilului nu trebuie ignorate.
Statistic părinţii cheltuiesc cu copiii mult mai mult decât este necesar (se vehiculează procentul de 500% faţă de generaţia anterioară). Frecventele daruri, mai mici sau mai mari, se încadrează în soluţiile rapide de a rezolva diferite probleme şi în acelaşi timp atenuează sentimentul de vinovăţie al părinţilor pentru lipsa de timp petrecut cu copiii. Urmările negative pe termen mediu şi lung sunt lipsa de respect şi responsabilitate. Copiii încep să creadă că li se cuvine să primească ceva de fiecare dată când fac ceva “bun” sau când nu fac ceva “rău”. Totodată ei ajung să înţeleagă faptul că nu trebuie să depună eforturi pentru a obţine ceva, deoarece li se oferă oricum prea mult. Ei nu au cum să înţeleagă eforturile făcute de părinţi, deci nu au cum să le aprecieze.
Mita poate supune temporar copiii, dar îi privează de capacitatea de a lua decizii, de a dobândi independenţa în lumea din afară familiei. Există studii care au demonstrat că acei copii care rezistă mai bine tentaţiilor se dezvoltă mai bine din punct de vedere social. Copilul trebuie să fie motivat de reuşita în sine, nu de recompensă, deoarece dacă această dispare, dispare şi tendinţa de a depune efort pentru reuşită.