Afectivitatea influenţează personalitatea, cunoaşterea şi întreaga evoluţie a omului.
Ea se manifestă prin trăiri afective şi generează emoţii şi sentimente pozitive (plăcere, mulţumire, entuziasm, etc.) sau negative (tristeţe, nemulţumire, frustrare etc.), organizează conduită şi susţine energetic activitatea.
Copiii parcurg o perioadă lungă de maturizare a afectivităţii. Instabilitatea este destul de evidentă ca şi “crizele” de afectivitate. Pentru a ajuta copilul în formarea sa, părintele trebuie să dea dovadă de calm, înţelegere, să păstreze un echilibru corect între ferm şi flexibil, să fie atent la nevoile emoţionale ale copilului.
Mediul şcolar este cel care facilitează sau inhibă diferite tendinţe ale personalităţii, contribuie la formarea şi dezvoltarea emoţiilor, sentimentelor intelectuale, sociale şi etice. Să nu uităm că:
- şcolarul resimte nevoia de apartenenţă, dar şi de afirmare de sine;
- devine mai stăpân pe el, începe să îşi controleze manifestările afective încercând să se subordoneze atât regulilor şcolii, cât şi ale familiei;
- intensifică emoţiile intelectuale şi reuşeşte să ascundă o parte din trăirile emoţionale;
- motivaţia este mai mult extrinsecă; dorinţa de a fi apreciat, de a nu-şi supăra părinţii sau învăţătoarea sunt adesea mai mari decât dorinţa de a şti;
- reuşita şcolară îi oferă sentimente de satisfacţie, confort psihic, iar insuccesele atrag sentimente de nemulţumire, de frământare;
- copilul este foarte sensibil din punct de vedere afectiv, deci poate fi influenţat negativ de mustrări în public, de critici nefondate, de sentimentul respingerii sau al neacceptării;
- agresivitatea se manifestă la majoritatea copiilor sub forma unor „descărcări” în urma acumulărilor date de restricţiile şcolare (în pauză strigă, aleargă, se caţără ...)
- cooperarea devine mult mai evidentă după clasa a III-a, iar solidaritatea prinde contur începând cu clasa a IV-a.
Învăţătoarea reprezintă o figură importantă în planul afectiv al copilului. Copilul poate declanşa un conflict cu părinţii dacă simte că ceea ce spun diferă de ceea ce a spus aceasta. Printr-o colaborare foarte bună cu şcoala se pot regla diferite lucruri “de acasă” folosind autoritatea recunoscută de către copil - învăţătoarea.
Armonia familiei, principiile sănătoase, relaţiile bazate pe comunicare, încredere, respect, dragoste, timpul alocat copilului, lectura sunt elemente care pot face un copil fericit, care pot contribui la formarea lui ca om, care îi permit să-şi atingă potenţialul dezvoltând conduite pozitive.
Tulburările de afectivitate pot crea efecte nedorite pe termen scurt (egoism, minciună, neglijenţă, lipsa de iniţiativă ...) şi necontrolabile pe termen lung (anxietate, fobii, depresii). Acestea pot perturba dezvoltarea normală atât din punct de vedere fizic şi psihic, cât şi social şi comportamental. Este important să se ţină cont de faptul că emoţiile depind în mare măsură de temperament, dar sunt influenţate şi de acumularea de nemulţumiri, de oboseală sau de starea de sănătate.