Inteligenţa emoţională

Inteligenţa emoţională presupune o bună cunoaştere de sine, înţelegerea propriilor emoţii şi gestionarea lor corectă, dar şi capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi. Dezvoltarea acestui tip de inteligenţă este important în crearea şi întreţinerea relaţiilor cu cei din jur, relaţii care stau la baza propriei integrări şi adaptări în societate.

În articolul trecut vorbeam despre inteligenţa cognitivă, despre importanţă care i se alocă în şcoală, despre evaluarea acesteia prin notele şcolare şi despre adaptarea ulterioară şi obţinerea succesului în viaţă. Nu pune nimeni la îndoială importanţa inteligenţei cognitive, dar sunt tot mai mulţi cei care înţeleg că realizarea în viaţă presupune mai mult decât cunoaştere. Astfel inteligenţa emoţională a devenit un subiect de mare interes.

Capacitatea de a reuşi în viaţă poate fi evaluată la un moment dat prin măsurarea celor doi coeficienţi complementare: coeficientul de inteligenţă (IQ) şi coeficientul de inteligenţă emoţională (EQ). Primul este un potenţial genetic care poate fi îmbunătăţit doar până la o anumită vârstă şi arată de obicei capacitatea spre un anumit domeniu de activitate, spre o anumită carieră, cel de-al doilea poate fi învăţat, dezvoltat la orice vârstă.

Sunt studii care arată că inteligenţă emoţională este de două ori mai importantă decât IQ-ul. Să exemplificăm doar cu o persoană care are aptitudini tehnice şi cunoştinţe teoretice, dar nu ştie să identifice şi să influenţeze favorabil factorii care împiedică folosirea lor.

Pentru a sesiza câteva dintre componentele inteligenţei emoţionale să încercăm să reflectăm la câteva situaţii:

-        cunoaştem profesionişti foarte capabili în diferite domenii de activitate care nu reuşesc să avanseze pentru că nu-şi pot controla furia?

-        cunoaştem oameni capabili care nu se pot afirma datorită unei timidităţi excesive?

-        cunoaştem oameni foarte pregătiţi care nu pot stabili şi întreţine relaţii cu cei din jur?

-        cunoaştem oameni care depăşesc repede orice situaţie neplăcută, în timp ce alţii au nevoie de ani ca să îşi revină?

Inteligenţa emoţională contribuie la îmbunătăţirea motivaţiei, la crearea încrederii, la încurajarea inovaţiei, la eficienţa şi mărirea performanţelor.

Este adevărat că inteligenţa emoţională se bazează pe un potenţial înnăscut, dar este îmbucurător că aptitudinile emoţionale pot fi educate/învăţate de-a lungul vieţii.

În formarea copiilor noştri ar trebui să ne preocupăm de echilibrul dintre dobândirea cunoştinţelor şi educarea emoţiilor, să-i ajutăm să cultive componente ale educaţiei emoţionale:

-        să conştientizeze punctele forte şi să le aloce atenţie sporită;

-        să supravegheze efectul emoţiilor atât asupra rezultatelor cât şi asupra comportamentului;

-        să dobândească abilitatea de a face faţă stresului/nemulţumirilor/ frustrărilor, dar şi succesului;

-        să înveţe să gestioneze conflictele;

-        să asculte activ şi să înţeleagă mesajul/situaţia şi din unghiul de vedere al celorlalţi;

-        să fie capabil să stabilească relaţii sociale, să le întreţină, să le dezvolte ... etc.

Inteligenţă emoţională este un concept relativ nou, dar reprezintă în acelaşi timp doar un termen pentru ceva vechi: în Biblie se vorbeşte despre iubirea aproapelui, îndemnul lui Socrate era - “Cunoaşte-te pe ţine însuţi!”... deci, inteligenţa emoţională este o denumire a acelui ceva pe care îl ştim şi îl simţim cu toţii că fiind benefic eficienţei, afirmării, succesului.