O persoană care se acceptă pe sine încearcă să îşi cunoască valoarea, limitele, lupta cu viaţa şi acționează perseverent pentru a-și atinge scopurile. La pol opus, o persoană cu o stimă de sine redusă își pierde încrederea în ea, în ceilalți, are nevoie de dirijare, de simte neputincioasă, scade nivelul așteptărilor, dar și cel al eforturilor.
Gândirea pozitivă, conștientizarea eului, stima de sine conturează sentimentul propriei valori și contribuie la dezvoltarea așteptărilor. Un copil trebuie încurajat de mic în scopurile pe care și le propune și trebuie învățat că acțiunile au urmări concrete (fie pozitive, fie negative).
Între principiile dezvoltării umane îl regăsim și pe cel care demonstrează că experienţa timpurie a copilului poate influenţa felul în care decurge existenţa sa ca individ.
Implicarea sau neimplicarea copilului în diferite activități, fie că vorbim de familie, grădiniță, scoală, îl afectează într-un fel sau altul pe termen lung. (ex. - neaprecierea unor desene frumoase, a unei compuneri reușite, a unor rezultate dobândite poate crea copilului impresia că munca nu are valoare ...; nerespectarea regulilor unui joc pentru a facilita câștigul de partea copilului îngreunează dobândirea noțiunii de responsabilitate faţă de propriile acțiuni ...).
Dacă reușim să educăm copiii în aşa fel încât să adopte un sistem de valori care să le ghideze acțiunile în sens pozitiv, putem avea încredere în alegerile pe care le fac. În viaţă vor avea de depășit şi situații dificile, de aceea este important să aibă încredere în ei, să fie flexibili, deschiși spre nou, să-și cunoască potențialul şi să ştie să-l valorifice.
A insufla copiilor încrederea şi dorința de a avea așteptări înalte nu este ușor, dar este posibil, nu este de ordin imediat, ci presupune o străduință pe termen lung. A-i forma în direcția de a vrea mai mult de la ei (în concordanţă cu capacitățile, abilitățile şi posibilitățile de care dispun) este un lucru benefic, dar să amintim şi faptul că așteptările exagerate pot fi distructive.
Respectul de sine poate fi un scut eficient împotriva provocărilor vieții. Acesta se cultivă în copilărie. La maturitate este mai greu să se modifice modul în care se vede o persoană, modul în care se definește pe ea însăși.
Copiii trebuie încurajați să încerce, să accepte eșecul, să reia până finalizează ceea ce își propun. Astfel își vor cunoaște punctele forte și punctele slabe, vor fi capabili să-și stabilească obiective și să acționeze pentru a le îndeplini.
Lipsa stimei de sine este sursa principală a vorbirii negative despre sine („Nu pot”/”Nu sunt capabil să”...), a neimplicării, a renunțării, a dezamăgirii. Obstacolele temporare sunt privite ca permanente, pesimismul devine o stare de spirit, frustrarea devine un mod de existenţă.
Stima de sine este însoțită de respect, curaj, inițiativă, implicare, veselie, în timp ce lipsa acesteia creează nervozitate, nemulțumire, negativism, singurătate, neintegrare.
Un părinte trebuie să fie în primul rând model pentru cei mici, să fie atent la ceea ce spune, să ajute copiii să treacă peste dezamăgiri, să identifice piedicile şi credințele greșite, să ofere feedback corect şi pozitiv, să ajute copiii să fie activi, să-i sprijine şi să-i încurajeze.
Copiii au nevoie de afecțiune, de fermitate, de sprijin şi aprecieri corecte.