Tehnica ascultării active

În comunicare, a asculta este de multe ori mai important decât a vorbi. Este adevărat ca prin vorbire transmitem mesaje şi informaţii, dar prin ascultare activă verificăm dacă ascultătorul este pregătit/dispus să le primească.

În comunicarea cu copilul, părinţii greşesc de multe ori vorbind fără să asculte. Fie din lipsă de timp, fie din considerentul că „aşa e bine / aşa trebuie să faci, indiferent de părerea ta”, părinţii se lansează în explicaţii, sfaturi, soluţii, critici, fără să cunoască de fapt adevărata problemă a copilului sau adevărata cauză a problemei.

În astfel de situaţii comunicarea este de cele mai multe ori ineficientă, chiar inutilă. Copilul se poate retrage din discuţie, discursul părintelui devine monolog, în mintea copilului se confirmă faptul că nu e înţeles, că părerea lui nu contează, că nu e ascultat („Iar începe / Îmi spune aceleaşi lucruri de fiecare dată /  De ce mă mai întreabă dacă nu-l interesează...”).

Să alegem o posibilă comunicare dintr-o infinitate de variante:

Copilul: Nu mai vreau să merg la şcoală.

Părintele: Ce prostie mai e şi asta? Nu discutam subiectul acesta! Am mai vorbit acest lucru! Asta trebuie să faci şi gata! Ce crezi că fiecare face ce vrea? Ai să creşti şi o să-ţi pară rău că nu ai învăţat mai mult! Asta e munca ta la vârsta pe care o ai!

Tendinţa părintelui: să elimine un subiect pe care îl consideră neimportant, să dea sfaturi, să facă reproşuri asupra modului de înţelegere sau a atitudinii, să transmită propriile idei.

Ascultare activă:

- Nu mai vreau să merg la şcoală!

- Inţeleg, dar ce s-a întâmplat?

- Nimic, dar nu mai vreau să merg la şcoală!

- Dar ce faci cu ora de engleză, care îţi place... şi la matematică eşti bun...

- Da, îmi plac şi engleza, şi matematica, şi... dar nu-mi place să fac compuneri!

- Ai avut astăzi de făcut o compunere?

- Da şi a râs toată clasa când am citit-o!

- Dar dacă am lucra amândoi la compunere? Ţi-ar plăcea să fii la fel de bun ca la matematică?

- Da...

Ce să nu faci: nu schimba subiectul, nu da sfaturi şi nici soluţii necerute, nu interpreta, nu vorbi despre tine, nu compara (cu alte persoane, cu fraţi), nu acuza, nu critica, nu judeca, nu devaloriza, nu insulta, nu ridica tonul, nu da verdicte, nu pedepsi.

Ce să faci:

- menţine contactul vizual; privirea transmite starea de spirit, interesul, respectul, teama, atitudinea, deschide canalele de comunicare;

- fii empatic; încearcă să înţelegi gândurile şi sentimentele copilului. Întreabă-te: „Ce încearcă să-mi spună? / De ce acum? Ce înseamnă acest lucru pentru el? Ce îl preocupă/perturbă? Cum vede el problema/soluţia? Care sunt sentimentele/emoţiile/grijile lui?”;

- tehnica tăcerii – nu interveni în momentul în care copilul încearcă să caute modalitatea de a-ţi spune ceva, când îşi caută ideile, când se străduieşte să exprime o idee;

- tehnica interogării: este important să ştii să pui întrebări scurte, pe un ton blând, care să contribuie la dezvoltarea ideii, la detalieri, să asigure fluenţa expunerii şi să încurajeze copilul să se exprime liber;

- tehnica reformulării/parafrazării: reluarea spuselor cuiva arată că este ascultat, înţeles şi încurajat în comunicare („Să înţeleg că... / Am înţeles bine ca...”);

- urmăreşte limbajul nonverbal; acesta transmite mai bine punctele sensibile ale discuţiei, locul în care copilul se simte sigur sau neconfortabil. Oamenii nu povestesc decât o parte a experienţelor lor cu ajutorul limbajului. Ascultarea activă presupune să afli ceea ce interlocutorul nu spune;

- decodifică şi verifică: înţelege ce simte copilul, ce înseamnă mesajul lui, ce sentimente îi declanşează, verifică dacă ai înţeles bine şi arată copilului că ai înţeles mesajul lui (în această faza nu e cazul să transmiţi mesaje proprii, evaluări, opinii, sfaturi, întrebări...).

Prin tehnica ascultării active copilul ajunge de multe ori să-şi dea seama de problema reală şi să-şi găsească singur soluţia. Pentru aceasta părintele trebuie să fie dispus să asculte, capabil să înţeleagă că sentimentele sunt trecătoare, pregătit să accepte şi un alt adevăr decât al său, răbdător să descopere adevărata problemă şi să ajute copilul să o descopere, să o accepte şi să o depăşească.