Ascultarea activă

„Principala problemă în ce priveşte comunicarea este iluzia că ea a avut loc.” (Albert Einstein).

Comunicarea eficienta implică atât vorbitorul cât şi ascultătorul. Calităţile de exprimare ale vorbitorului şi capacitatea lui de a se face interes asigură eficienţa în comunicare doar dacă ascultătorul este capabil să asculte activ.

Ascultarea activă poate duce la rezolvarea conflictelor, la medierea lor, consiliază sau încurajează partenerul de comunicare. Ea presupune efort, dorinţa de a înţelege (chiar şi dincolo de cuvinte), stabilirea legăturilor, transpunerea datelor în informaţii, stimularea partenerului să vorbească.

La pol opus se află ascultarea pasivă. Aceasta reprezintă un proces mecanic, nu cere eforturi (stai, priveşti, auzi ... de multe ori absent). Ascultarea pasivă constă doar în receptarea mesajelor.

Diferenţa dintre „a auzi” şi „a asculta” se regăseşte în planul înţelegerii mesajelor. Deşi „a asculta” pe cineva pare un proces simplu, se dovedeşte de multe ori un proces dificil. Să enumerăm câţiva dintre factorii care pot împiedica ascultarea activă:

-         subiectul este prea complex sau lipsit de interes pentru ascultător;

-         vorbitorul adaptează informaţia în funcţie de persoana căreia i-o transmite;

-         ascultătorul trage concluzii pripite înainte ca vorbitorul să termine ceea ce are de spus;

-         vorbitorul este iritat de lipsa de feed-back verbal sau nonverbal a ascultătorului;

-         gândirea oamenilor este mult mai rapidă decât vorbirea;

-         vorbitorul nu-şi adaptează vocabularul, ritmul, tonul la ascultător, nu sintetizează;

-         ascultătorul are alta preocupare, nu dispune de starea de spirit necesară ascultării;

-         vorbitorul este intimidat de ascultător;

-         fluenţa vorbirii este întreruptă de sfaturi necerute, de evaluări superficiale, de interpretări nejustificate sau întrebări prea insistente.

Ascultarea activă presupune să ştii să taci, să nu reacţionezi imediat, să ştii când să intervii, să punctezi elemente esenţiale pentru a canaliza discuţia, să fii disponibil pentru cel ce îţi vorbeşte, sa-i fii de ajutor.

În ceea ce priveşte comunicarea părinte-copil putem vorbi de două situaţii diferite:

a)     vrei tu să fii ascultat

Pentru ca un copil să recepteze mesajul unui părinte, acesta trebuie să ţină cont de câteva lucruri:

-         coboară la nivelul lui de înţelegere, foloseşte un vocabular simplu, încurajează contactul vizual, vorbeşte calm;

-         verifică dacă a înţeles şi ce a înţeles din ceea ce i-ai transmis;

-         nu lungi inutil explicaţiile, canalizează discuţia astfel încât să nu amesteci şi sfaturi, şi interpretări, şi reproşuri, şi soluţii ...

-         nu ţipa, fii calm indiferent de mersul discuţiei;

-         caută un moment prielnic să reiei o discuţie în care copilul nu mai colaborează, deoarece ea nu mai are nici o eficienţă.

b)    vrea copilul să fie ascultat

Dacă te numeri printre părinţii care au copii care solicită să fie ascultaţi, dacă îţi împărtăşeşte gândurile, impresiile, preocupările, problemele, lasă totul şi ascultă-l activ!

În articolul viitor vom exemplifica beneficiile ascultării active, modul în care un părinte poate să-şi înţeleagă copilul, “să-l descoase” fără ca acesta să opună rezistenţă, să-l determine să vorbească, să-l încurajeze să comunice.