Vara este anotimpul mult aşteptat de copii pentru libertatea pe care le-o aduce prin cea mai mare vacanţă şcolară. Zilele lungi şi căldura îmbie la tot felul de activităţi în aer liber. Apa reprezintă o atracţie aproape irezistibilă, de aceea vom încerca să enumerăm câteva jocuri care garantează distracţia şi voia bună.
Acestea pot implica sau nu competiţia, pot fi jucate în echipă sau individual, pot fi complicate sau simplificate în funcţie de vârsta şi abilităţile copiilor. Unele se desfăşoară pe malul apelor, fie că vorbim de mare, lac, iaz sau piscină, altele în curtea caselor etc.
1. Transportul buclucaş – la distanţe mai mari sau mai mici de sursa de apă se aşează găleţi care vor trebui umplute cu apă prin transporturi repetate cu un recipient găurit. Viteza de deplasare şi determinarea de a duce la bun sfârşit sarcina jocului va desemna câştigătorul în momentul în care vasul acestuia va fi plin cu apă.
2. “Bătaia cu apă” – este o atracţie care are adepţi de toate vârstele. De la pistoalele cu jet de apă, la diferite vase, sticle şi chiar furtun, jocul poate fi conturat după ce în prealabil jucătorii stabilesc regulile.
3. “Rămân uscat” – copiii se aliniază în dreptul unui furtun al cărui jet de apă menţine o anumită înălţime. Ei trebuie să treacă pe rând pe sub jet astfel încât să nu îi atingă apa. Înălţimea jetului este modificată treptat, obligând astfel copiii să se aplece tot mai mult pentru a nu fi udaţi. Câştigă evident cel care reuşeşte să rămână cel mai mult timp uscat.
4. “Te-am prins” – o găleată plină cu apă aşezată în mijlocul unei grădini şi un pahar sunt suficiente pentru a crea un timp plăcut şi plin de voie bună. Jucătorii stau în cerc, în timp ce unul dintre ei este mânuitorul paharului. Acesta încearcă să ude un copil cu jetul transmis de pahar. Momentul în care aruncă jetul permite celor din cerc să-şi schimbe poziţia pentru a nu fi atinşi. Copilul udat preia locul celui din mijloc. Jocul poate continua până se alege acel copil care nu a fost udat niciodată sau prin eliminare până rămâne un singur copil.
5. Baloane cu apă – baloanele umplute cu diferite cantităţi de apă pot fi folosite ca ştafete, ca “mingi”, ca obiecte de transport pe trasee simple sau cu obstacole, pot fi transportate în mână, pe cap, sub braţ sau cu ajutorul altor obiecte, pot fi aruncate de la un jucător la altul etc., până cedează şi se sparg, împrăştiind apă. Regulile pot fi foarte variate, de aceea fiecare grup de jucători va stabili un set de reguli la începutul jocului.
Copiii care ştiu deja să înoate sunt tentaţi să facă diferite concursuri (ştafete, obstacole) şi să joace volei, polo, etc. În funcţie de adâncimea apei multe dintre aceste jocuri pot fi jucate şi de copii care nu ştiu încă să înoate.
Unii copii sunt speriaţi de apă. Pentru aceştia este nevoie de tact pentru a-i atrage şi în nici un caz de forţări. Se pot bucura de apă fără să se simtă expuşi sau vulnerabili.