Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Importanţa jocului în educarea copilului a fost sesizată încă din antichitate. Aristotel şi Platon vorbesc în scrierile lor despre valoarea educativă a jocului pentru copii, dar şi despre necesitatea implicării familiei în desfăşurarea lui.
Rolul familiei în formarea personalităţii copilului a fost demonstrat ştiinţific mult mai târziu şi a fost catalogat ca esenţial. Părinţii sunt cei care trebuie să găsească zilnic metoda educativă cea mai bună, să gestioneze reacţiile în situaţii concrete, variate.
Participarea activă a tuturor membrilor familiei dezvoltă pasiunea pentru joc, permite copilului să se manifeste, transformă jocul în formă de activitate.
Jocul este cel care satisface cel mai bine nevoia de mişcare, antrenează imaginaţia, dezvoltă limbajul, căleşte voinţă, încurajează socializarea, permite exprimarea afectivă etc.
Implicarea adulţilor este diferită în funcţie de tipul de joc şi de vârsta copilului. Este demonstrat că nu numărul de jucării şi varietatea lor face copilul fericit, ci timpul activ alocat de părinţi jocului alături de copil. De multe ori copilul se joacă cu anumite obiecte pe care imaginaţia lui le transformă în jucării. Acest lucru nu înseamnă că nu contează ce jucării se oferă copilului, ci mai mult faptul că activitatea de joc primeşte forţă prin participarea activă a membrilor familiei.
Jucăriile sunt importante, dar nu sunt indispensabile. Dacă atmosfera de joacă este plăcută orice se poate transforma în obiect de joacă. Dacă lipseşte atmosfera propice jocului (relaxare, voie bună, destindere, bucurie), nici o jucărie, oricât ar fi ea de scumpă şi sofisticată, nu contribuie la starea de bine a copilului şi cu atât mai puţin la formarea şi dezvoltarea lui.
Implicarea părinţilor este importantă şi în dezvoltarea emoţională a copilului. Acesta învaţă să se poarte, să socializeze, dobândeşte valori morale etc. Părinţii pot supraveghea ca jocurile copilului să fie bine structurate, să fie finalizate (învaţă astfel să nu lase lucrurile neterminate). Activitatea de strângere a jucăriilor la încheierea jocului are şi ea puternice valenţe educative.
Jucăriile alese trebuie să fie capabile să mobilizeze copilul, să antreneze gândirea, limbajul, memoria, spiritul de observaţie, abilităţile şi deprinderile. Jucăriile pot fi foarte importante atât timp cât părintele nu încearcă prin ele să înlocuiască prezenţa lui.
Timpul destinat jocului alături de copil poate fi fructificat la maximum dincolo de obiectivul jocului şi de petrecerea unui timp de calitate împreună (un timp de joacă limitat dedicat exclusiv copilului este mai important decât timpul nelimitat în care părintele este în preajma copilului doar fizic, sau şi mai rău încearcă să educe prin observaţii). În timpul jocului copilul poate fi motivat, încurajat, apreciat, învăţa să reacţioneze, să aştepte, să respecte, în timp ce părintele îl ghidează eficient, îl ajută să se descurce singur, să aibă iniţiativă, să ia decizii, îl solicită, îi incită curiozitatea etc.
Atitudinea pozitivă, zâmbetul generat de voia bună şi de statutul de partener de joc sunt în sprijinul părintelui în a transmite diferite mesaje care ajung mai bine în sufletul şi mintea copilului.
Orice activitate, oricât ar fi ea de serioasă, importantă, dificilă, complexă, poate fi abordată cu o tentă de joc. Astfel ea devine mai bine acceptată şi se poate finaliza cu rezultatele dorite de adult. Părinţii au nevoie de răbdare şi de o nesecată inspiraţie, iar răsplata implicării lor în jocul copiilor nu va întârzia să apară. Jocul este poarta spre inima copilului şi prin el se obţine cel mai bine colaborarea, cooperarea şi prietenia acestuia.
