Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
„Dacă veţi fi generos cu iubirea dumneavoastră, toată lumea se va grăbi să va răspundă cu aceeaşi monedă.” (Don Miguel Ruiz)
Copiii încep să se joace unul cu celălalt de la vârste foarte fragede, dar sunt prea mici pentru a ţine cont de “sentimentele” celuilalt.
Un copil nu renunţă la jucăria lui pentru a fi drăguţ. O apără chiar dacă „trebuie” să-l lovească pe celălalt, sau o cedează nedumerit dacă i cere insistent acest lucru. În general copiii îşi smulg jucăriile fără prea multă ceremonie.
Uneori este bine să fie separaţi pentru o vreme acei copii care „se atacă” imediat ce se văd sau dacă unul dintre ei creează intimidare permanentă asupra celorlalţi. O altă soluţie ar fi găsirea posibilităţii de a se juca o perioadă cu un copil mai mare.
Intervenţia părinţilor ar trebui să fie foarte diplomată şi în nici un caz să nu “împartă dreptatea” între ei sau să-i certe. Dacă un copil este determinat să renunţe de fiecare dată, va avea sentimentul că toţi s-au coalizat împotriva lui şi va deveni fie agresiv, fie dezinteresat.
Faptul că un copil de 2 ani nu vrea să dea jucăria altuia este un comportament normal pentru această vârstă. Generozitatea apare mai târziu şi ţine de evoluţia şi dezvoltarea personalităţii.
După 3 ani copilul este puţin mai dispus să colaboreze. Părinţii pot avea intervenţii scurte de tipul: “mai întâi ea, apoi tu, iar ea, tu din nou.”
Dacă după vârsta de 3 ani copilul este neobişnuit de agresiv, este bine să se apeleze la specialişti pentru a fi găsită atât problema cât şi soluţia. Soluţiile pot fi la început destul de simple şi nu lasă problemele să se agraveze.
În afara acestor copii care îşi apară posesiunea, mai există şi categoria celor care cedează prea uşor, deşi nu-şi doresc acest lucru. Întâlnim situaţia la copiii care nu au avut ocazia să aibă în jurul lor copii, la primul copil al familiei sau la copiii care au fost forţaţi de multe ori să cedeze în favoarea celorlalţi. Este o stare de timiditate care se va atenua tot în preajma copiilor, uneori cu sprijinul părinţilor, alteori fără intervenţia acestora.
Ar fi bine ca părinţii să rămână neutri, să nu arate copilului nici simpatie, nici supărare şi în nici un caz să nu preia „lupta” copilului.
Dacă părinţii observă că în grupul de joacă există un copil care îi intimidează constant pe ceilalţi, este bine să schimbe pentru o perioadă locul şi grupul de joacă.
Ar trebui că până la 3-4 ani copilul să depăşească această timiditate. Dacă după această vârsta copilul nu încearcă să-şi „apere” drepturile este bine să fie solicitat ajutorul unei persoane de specialitate pentru ca părintele să înţeleagă cum să-şi ajute copilul.
