Memoria în primii ani de şcoală

Memoria este un proces psihic foarte important în procesul de învăţare. Copilul dispune de o experienţă concretă, intuitivă, cuprinsă în scheme şi simboluri. Astfel situaţiile de învăţare folosesc anumite date stocate de memorie pentru a pregăti terenul favorabil însuşirii unor noi cunoştinţe şi realizării legăturilor dintre cele vechi şi cele noi.

Memoria trebuie să se organizeze, să devină mai selectivă şi să urmărească înţelegerea, deoarece la vârsta şcolară copilul este asaltat de foarte multe informaţii preluate de memoria involuntară. Aceasta este fixată pe detalii şi asaltată de elemente perceptive şi afective.

Memoria de scurtă durată este foarte activă după 7-8 ani, iar cea de lungă durată devine mai consistentă.

În formarea memoriei voluntare şcoala adaptează conţinuturile la posibilităţile reale ale copilului ţinând cont de particularităţile vârstei. Materialele didactice viu colorate, expresive, răspund nevoii de gândire concretă şi permit memoriei să reţină activ idei, operaţii, concepte. Acestea dezvoltă inteligenţa şi capacitatea de învăţare.

Fixarea cunoştinţelor se realizează prin percepţia intenţionată a caracteristicilor. Înţelegerea devine o condiţie de bază a fixării, de aceea este importantă folosirea unor metode didactice adecvate şi trezirea interesului pentru activitate.

Păstrarea cunoştinţelor se realizează prin inserarea celor noi în structuri deja cunoscute elevului. Iese din sfera percepţiei şi ţine mai mult de personalitate. În păstrarea informaţiei un rol important îl au tehnicile de memorare, înţelegerea şi evitarea memorării mecanice.

Recunoaşterea cunoştinţelor depinde de calitatea păstrării, de atenţie şi de dispoziţia de moment (pot fi clare/neclare, disponibile/nedisponibile etc.). La şcolarul mic recunoaşterea este adesea solicitată şi integrată unor forme familiare lui cu tente ludice (de joc).

Reproducerea este o formă de învăţare a învăţării. Cunoştinţele care au fost fixate, păstrate şi recunoscute trebuie reproduse. Competiţia şcolară accelerează aceste caracteristici ale memoriei.

Se observă o memorie foarte activă şi în afară procesului de învăţare. Trăirile emoţionale ajută copilul în adaptare.

Uitarea este de asemenea un fenomen prezent. Este normal la debutul activităţii de învăţare, în special în clasa I, copilul să uite diferite rechizite şcolare, teme, explicaţii, metode de rezolvare. Numărul mare de solicitări conduce adesea spre astfel de uitări: caietul, creionul, stiloul, fişa şi chiar ghiozdanul. În clasa a II-a uitările de acest tip se diminuează semnificativ, iar după aceea reprezintă neglijenţă care trebuie tratată educativ (atât de şcoală cât şi de familie).

Memoria se educă permanent. Un cadru didactic bun stimulează continuu elevul, evidenţiază progresele, evaluează corect, iniţiază competiţia şi întreţine motivaţia. Acestea contribuie la pregătirea elevului pentru o muncă de învăţare pe termen lung.

www.problemele-copilului-meu.ro