Nevoi ale copilului preşcolar (I)

Părintele doreşte cu certitudine binele copilului, dar nu întotdeauna cunoaşte nevoile lui.

Uneori i se oferă o jucărie când el are nevoie de timp alocat, alteori este certat când fapta lui ar trebui să treacă „neobservată”, sau iertat când ar trebui atenţionat, poate e repezit când are nevoie de comunicare, sau neascultat când ar fi cel mai bine să fie auzit ...

Toate aceste lucruri mici pot fi percepute de copil la o altă dimensiune. Chiar dacă comportamentul lui poate fi interpretat, scopul copilului nu este să-şi supere părinţii. De cele mai multe ori încearcă să atragă atenţia sau testează limitele.

În viaţa copilului preşcolar apar multe lucruri noi (grădiniţa, socializarea, grupul). Nevoile copilului sunt multiple (şi nu vorbim aici de cele fiziologice). Părintele este bine să le satisfacă pentru a-i oferi posibilitatea dezvoltării la adevăratul lui potenţial.

Nevoia de afecţiune

Pentru copilul de 3-6 ani nu este suficient să fie iubit, nu este destul să i se spună asta, este vital să i se arate. Cele mai mici dovezi de afecţiune oferite zilnic dau copilului o stare de siguranţă şi mulţumire.

Educaţia severă, rece, după reguli, care atrage pedepse este nepotrivită acestei vârste.

Timpul petrecut împreună cu copilul permite părinţilor să educe fără a deveni judecătorii unor fapte. Copilul nu este prea mic pentru a i se acorda respect şi încredere. Sunt multe lucruri pe care le poate face independent pentru a se bucura de succesul lui şi a dobândi încredere în el. Părinţii au astfel motive de apreciere şi încurajare.

“Iar ai făcut…”, “M-am săturat…”, “De câte ori să-ţi mai spun…” sunt formule care nu transmit decât nemulţumire. Copilul va considera la un moment dat că “nu e bun de nimic”.

“Hai să mai încercăm o dată…”, ”Sunt sigură că poţi…”, “Data asta reuşim împreună…” sunt formulările zilnice care-l ajută să crească şi să se dezvolte.

Copilului îi place să fie ascultat, să i se citească poveşti, să se plimbe împreună cu părinţii, să fie însoţit în parc la partenerii de joacă, să găsească în părinţi parteneri de joacă. Toate acestea înseamnă să i se aloce timp de calitate, timp activ, nu doar prezenţa în preajma lui.

Prin gesturi, mimică, fapte, cuvinte şi sprijin copilul se simte iubit şi devine capabil să iubească.

Nevoia de respect

A respecta copilul înseamnă a-l trata ca pe o persoana adevărată. Chiar dacă este încă mic va sesiza dacă i se oferă posibilitatea să aibă o opinie, să-şi transmită gândurile, bucuriile sau nemulţumirile.

Respectul nu ţine de cuvinte ci de atitudine.

Copilul trebuie ascultat când are ceva de spus acordându-i-se atenţie. Acest lucru presupune întreruperea altor activităţi, neîntreruperea copilului, vorbirea politicoasă. Copilul nu îşi poate explica tonul nervos, nu înţelege cărui fapt i se datorează. Problemele adultului, indiferent de natura lor, nu trebuie transmise copilului.

Copilul este foarte sensibil la reproşuri şi dacă este necesar să i se facă un reproş acesta poate primi o forma constructivă şi pozitivă: “Ştiu că nu ai vrut să arunci jucăria, de aceea te aştept să o duci la loc, apoi…”

Să comparăm cu “De ce ai aruncat-o?”, “Ţi-am spus să nu mai faci…”, “Ţi-am spus că dacă o mai arunci o dată…” (Între noi fie vorba, ca adulţi - chiar crezi că nu o va mai arunca pentru că i-ai spus să nu mai facă asta? Şi dacă o va mai arunca, ce-i vei face? Nu mai bine eviţi conflictul şi nu-ţi afectezi autoritatea ci din contra o exerciţi?)

Dacă se cere copilului să facă ceva nu trebuie uitată verificarea şi aprecierea. În lipsa acestora copilul simte că orice face nu este pe placul celor mari, este prea mic să fie băgat în seama sau percepe că nu interesează persoana lui şi, şi mai rău, se simte îndepărtat. (Ex. Dacă îi ceri să facă patul, treci pe acolo să vezi rezultatul muncii lui şi apreciază-l. Este ceea ce copilul aşteaptă. Luându-te cu treaba poţi uşor să uiţi că l-ai trimis să facă patul. El însă nu uită.)

Sentimentele lui trebuie respectate. (Ex. Dacă îţi arată un desen, nu vorbi despre vaza spartă. Dacă îţi povesteşte o activitate de la grădiniţa, amână să vorbeşti tu despre incidentul de la serviciu.) Copilul are nevoie să i se acorde atenţie activă.

Lipsa de respect îl răneşte pe copil şi îi creează o imagine negativă asupra lui. Doar respectându-l îl învăţăm să respecte la rândul lui.