În general, copilul mic este mai răsfăţat. Părinţii sunt deja „acomodaţi” cu creşterea unui copil, sunt mai puţin exigenţi cu el şi îi oferă o "protecţie" pe termen mai lung. În plus şi cei din jur acţionează aproape întotdeauna în favoarea copilului justificându-şi acţiunea cu „e mic ...”
De cele mai multe ori mezinul este foarte sociabil, prietenos, creativ, cu simţul umorului, sau din contră, mofturos, retras şi ataşat în mod exagerat de părinţi. Crede că totul i se cuvine, poate fi egocentrist, solicitant, îi place să fie alintat şi se plictiseşte uşor.
Îi place colaborarea, este popular, atrage atenţia şi câştigă simpatie cu uşurinţă. Învaţă de la fraţii lui, dar evită să-şi asume responsabilităţi. Are aşteptarea ca ceilalţi să fie în serviciul lui, profită de protecţia care i se acordă şi de slăbiciunile părinţilor pentru care va fi întotdeauna "cel mic". Este iertat cu mai multă uşurinţă şi „pedeapsa” este adesea amânată sau evitată.
În unele familii el este numit "Bebe" / "Prâslea" etc. până la vârste mari. Atenţie, sunt copii care sunt foarte deranjaţi de acest lucru chiar dacă nu transmit. Este o formă de atac la identitatea lor şi uneori se simt jenaţi.
Bineînţeles că nu toţi copiii se încadrează acestui contur. În plus, o mulţime de alţi factori influenţează felul de a fi al copilului mic şi modul în care este tratat: diferenţa de vârstă dintre copii, sexul (un băiat după o fată sau o fată după un băiat), timpul alocat etc.
Pentru părinţi este important să nu compare copiii între ei, să nu creeze competiţii fără sens, să-şi modeleze aşteptările în mod individual şi să înţeleagă faptul că fiecare este diferit.
Este important stilul de educaţie adoptat de familie, imparţialitatea, evitarea declanşării şi alimentării geloziei între fraţi.
Copilul mijlociu
Poziţia copiilor în cadrul unei familii, după ordinea naşterii lor, se schimbă cu apariţia unui nou membru.
Cel de-al doilea copil beneficiază de statutul de "cel mic" până la naşterea celui de-al treilea copil. Atenţia majoră se "mută" acum asupra bebeluşului.
Mijlociul începe să conştientizeze "concurenţa" fraţilor săi. Este "prins" între cel mare care va avea întotdeauna privilegiul primului născut şi între cel mic care are cea mai mare nevoie de părinţi.
Copilul mijlociu va deveni foarte competitiv şi independent. Nu acceptă să fie comparat cu fraţii lui şi încearcă să fie unic. Pare că este mereu în competiţie şi luptă să fie mai bun. Este creativ în a atrage şi menţine atenţia părinţilor asupra lui. Simte nevoia să fie apreciat şi evidenţiat.
Dezvoltă o personalitate flexibilă, este sociabil, lucrează bine în echipă şi deprinde arta negocierii. Este generos, dar nu tolerează nedreptatea. Poate deveni rebel.
Uneori încearcă sentimentul că nu aparţine familiei şi consideră viaţa nedreaptă. Atunci când părinţii se adresează cu "cei mari" sau "cei mici" el se regăseşte în ambele categorii, nediferenţiindu-se. El stabileşte de obicei relaţii cu fiecare dintre fraţi, devenind un element de mediere în conflictele zilnice sau, din contră, un generator de conflicte. Depinde mult şi de diferenţa de vârstă dintre fraţi şi de atitudinea familiei.
Pentru părinţi este o misiune grea să rămână imparţiali. Copilul mijlociu, statistic vorbind, se află în poziţia în care înfruntă riscul de a primi cea mai puţină atenţie.