Familia cu copii

Familia însoţeşte omul de-a lungul existenţei lui. Este primul grup social în care se formează sentimentul de apartenenţă. 

Copilul îşi realizează primele deprinderi, cunoştinţe şi socializări în cadrul familiei. Aici îşi va  forma caracterul, personalitatea, vor prinde contur primele sentimente şi afectivitatea. 

Cu toţii provenim dintr-o familie şi formăm alte familii, de multe ori după modelul trăit. În „analiza” unui copil, unul dintre factorii care oferă multe informaţii care ajută la înţelegerea reacţiilor, manifestărilor, idealurilor şi dificultăţilor lui este familia. Aceasta este model de viaţă pentru copil şi în acelaşi timp reper.

Există multe definiţii care încearcă să surprindă esenţa acestui grup şi variatele aspecte sub care poate fi privit. 

Relaţia de cuplu în cadrul familiilor cu copii este importantă deoarece influenţează direct copiii. Adulţii sunt în acelaşi timp indivizi cu nevoi personale, parte din cuplu, părinţi şi fiinţe sociale. 

Situaţiile speciale care pot interveni în viaţa de familie vor afecta mai mult sau mai puţin evoluţia copiilor sub toate aspectele. 

Copiii percep lucrurile în felul lor. Uneori doi fraţi vorbesc despre părinţii lor atât de diferit încât nu recunoşti că ar fi aceiaşi. Fiecare copil trebuie să beneficieze de timp, de dragoste şi de atenţia de care are nevoie. Astfel se va dezvolta armonios şi îşi va atinge potenţialul spre bucuria şi împlinirea familiei.

Familia ar trebui să fie, pentru toţi membrii ei, locul unde să se simtă „acasă”. Un loc primitor, cald, în care să existe armonie, afecţiune, înţelegere, încredere şi respect. 

Stilul educaţional pe care familia îl adoptă în educarea copilului, marchează întreaga evoluţie a copilului. 

În familia autoritară sau excesiv de protectivă, nivelul aşteptărilor este în general foarte ridicat. Copilul poate să dezvolte teama de a greşi, să inhibe iniţiativa şi să diminueze încrederea în sine. 

Familia anxioasă priveşte copilul din unghiul „aşa aş vrea să fie” şi nu dă mari şanse copilului să fie aşa cum este el. Copilul poate să concluzioneze că nu este ascultat, înţeles, că nu interesează pe nimeni dorinţele lui sau că este incapabil, ceea ce dezvoltă pasivitate sau depresie.

Familiile reci, necomunicative, reduc totul la un program bine structurat. Lipsa interacţiunii conduce copilul spre indiferenţă şi crearea unei lumi personale cu carenţe afective.

Familiile „agresive” dezvoltă un climat de ceartă şi violenţă în care copilul cunoaşte frica şi nesiguranţa. Ameninţările şi pedepsele conduc la limitarea libertăţii de gândire, exprimare şi acţiune.

Familiile perfecţioniste adoptă un stil de educaţie rigid care blochează spontaneitatea şi creativitatea copilului. Copilul poate ajunge să se situeze în opoziţie ca protest sau refuz.

Din aceste câteva exemple devine clar că este nevoie de echilibru, de dezvoltarea relaţiilor dintre membrii familiei, de autoritate, dar şi de permisivitate, deoarece copilul se educă şi se formează în familie.

Înţelegerea, respectul, comunicarea, încrederea, răbdarea, recunoaşterea, implicarea, sunt câteva garanţii pentru o familie împlinită şi fericită.

www.problemele-copilului-meu.ro