Copilul se loveşte. Ce reacţie ai?

Când un copil se loveşte vrea să fie mângâiat, să devii parte la suferinţa lui. Este normal să-i oferi înţelegere, dar nu este normal să o exagerezi.

Ideea unor părinţi de a se abţine din a oferi copiilor mângâiere pentru a avea un copil curajos este eronată. În special băieţii au parte de un astfel de tratament pentru a fi duri, neplângăcioşi. Sunt îndemnaţi prin ironii de cele mai multe ori să nu plângă, să nu se plângă, să le fie ruşine şi jenă să-şi arate frica şi durerea. Astfel copilul neagă o mulţime de sentimente care ulterior ar putea să-i afecteze relaţiile cu prietenii, colegii şi cu familia.

Va deveni "bărbat" când va fi capabil să-şi înfrâneze singur anumite ieşiri. Nu-l forţa atunci când nu este pregătit. Acceptă că este un copil pe care îl doare sau căruia îi este frică. Are nevoie de înţelegerea ta, nu de compătimire, are nevoie să te simtă aproape, să se bazeze pe tine, nu de umilinţă.

La cealaltă extremă sunt părinţii exageraţi care au reacţii majore pentru orice lucru minor. Rezultatul în timp va fi un copil dependent, fără iniţiativă, plângăcios şi alintat.

Echilibrul şi comportamentul natural al părinţilor pot fi soluţii optime. Asigură-te că nu e grav, reacţionează calm, ajută-l dacă e cazul să se ridice întinzându-i o mână, iar când este dispus, amuză-te împreună cu el de neatenţie.

Copilul mic, de exemplu, cade adesea în încercările de a-si perfecţiona mersul. La prima căzătură realizează că e ceva diferit şi primul lucru pe care îl face este să se uite la tine. Dacă te apropii calm şi îl încurajezi ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, se ridică şi nu dă importanţă căzăturii. Dacă te repezi la el şi-l ridici, copilul îşi imaginează că e "de rău" şi reacţia ta îl încurajează să plângă. Apoi are pretenţia să fii lângă el de câte ori cade, să "sufli", "să-i dai bomboane" sau alte lucruri cu care l-ai obişnuit.

Nu trebuie exagerată importanţa loviturii copilului. Un comportament normal, o mângâiere potrivită şi o atitudine care transmite că te aştepţi ca el să nu plângă pentru lucruri fără importanţă vor ajuta copilul în evoluţia lui.

Atunci când părintele este pus în faţa unei lovituri mai grave, deşi este greu în plan emoţional, este necesar să îşi păstreze calmul, să ia deciziile potrivite, să nu alerteze copilul şi să nu-l sperie, să devină parte a suferinţei acestuia cu încredere şi încurajare. Din fericire aceste situaţii nu sunt dese, deci vorbim de acele căzături „normale” prin care trec toţi copiii.

Vedem uneori reacţii ciudate ale părinţilor, nepotrivite, care pe fondul îngrijorării şi compătimirii cresc panica copilului. Echilibrul este necesar şi aici: nu este o soluţie să negi, să minimalizezi, să ironizezi, să cerţi, dar nici să acorzi o importanţă mult prea mare unor lovituri minore, transmiţând frică şi nesiguranţa, oprind copilul din „cercetare”, exagerând supraprotecţia.

www.problemele-copilului-meu.ro