Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoEvidenţierea permanentă a „greşelilor” nu duce la eliminarea lor, ci la fixare. “Punerea în valoare” a ceea ce se doreşte “corectat” îmbracă adesea forma blamării, negării şi minimalizării, acestea fiind forme de abuz emoţional.
Blamarea dezvoltă sentimentul de inferioritate prin convingeri inoculate conştient sau inconştient, de tipul “nu sunt bun de nimic”. Fie că vorbim de acuzaţii sau ameninţări, de ironie sau sarcasm, de critică sau comparaţie, efectul este invers decât cel dorit.
Ex. Se întâmplă după o noapte agitată copilul să facă în pat, la o vârstă când nu este normal acest lucru. Trebuie ajutat să depăşească momentul, să înţeleagă că a fost o întâmplare. Îl ajuţi mai mult dacă schimbi patul într-un mod natural, fără să arăţi că eşti dezamăgit, să te amuzi, să ameninţi, să faci comparaţii cu alt copil etc.
Negarea este foarte periculoasă deoarece ridică semne de întrebare asupra capacităţilor şi reacţiilor propriei persoane. Copilul poate să-şi pună la îndoială percepţiile, reprezentările, memoria, atenţia, gândirea, capacitatea de înţelegere etc.
Ex. Tună şi fulgeră. Copilul se teme să adoarmă. Părintele spune: “Nu s-a auzit/văzut nimic. Închide ochii”. Copilul are nevoie de o explicaţie pe înţelesul lui care să-l liniştească, să-i dea încredere, nu de negarea unui eveniment existent. Are nevoie să-l asculţi, să-l mângâi, să-l asiguri că nu este nici un pericol, iar tu ai nevoie să te asiguri că nu dezvolţi o frică în interiorul lui care va lua amploare cu sprijinul imaginaţiei sale bogate.
Minimalizarea este folosită uneori de către părinţi în mod conştient. Ei consideră că protejează copilul de a deveni lăudăros, mândru, arogant. Minimalizând eforturile punem în umbră realizările, minimalizând realizările punem în umbră succesul şi aşa mai departe.
Copilul nu va şti niciodată ce înseamnă “destul”/”suficient”, va trăi permanent insatisfacţia de a nu fi la nivelul aşteptărilor. Formulări de genul “Eu oricum fac mai bine! / Ce mare lucru ai făcut şi tu ? / Pentru asta ai pierdut atâta timp? / Te superi din orice! / Eşti slab de inima! / Lecţia asta n-o ştii nici de 5! / De ce te-oi fi lăsat pe tine… etc.” pot destabiliza iniţial încrederea şi respectul de sine şi ulterior afirmarea şi conştiinţa de sine.
O altă formă a minimalizării este cea prin care nu este înţeleasă lipsa informaţiilor şi experienţei unui copil faţă de un anumit lucru/fenomen şi este tratată ca rea-voinţă sau alint.
Ex. Un copil se “teme” să meargă singur în camera lui. Reacţii de tipul “Ce ruşine … eşti mare! ; “Cine te mănâncă?” ; “Suntem toţi aici, nu se întâmplă nimic!” etc. nu-l vor face pe copil să se simtă mai bine sau mai încrezător.
Nu există nici o justificare pentru punerea unui copil în situaţii tensionate, umilitoare, ameninţătoare. Acestea reprezintă forme de abuz emoţional care pot influenţa negativ dezvoltarea normală şi armonioasă a copilului sub toate aspectele: fizic, psihic, familial, social, moral, afectiv etc.
