Limita dintre a iubi şi a răsfăţa

Nu ne propunem să discutăm despre cât de mult îşi iubeşte un părinte copilul ci despre modul în care exprimă acest lucru. 

Ultimele decenii au acordat o mare atenţie studiului psihopedagogic al copilului. Astfel ideea că un copil trebuie sărutat în somn a început să fie considerată nepotrivită pentru dezvoltarea lui ulterioară sub toate aspectele.

Copilul are nevoie de iubire, are nevoie să ştie, să simtă şi să audă că este iubit. Astfel dobândeşte sentimentul de siguranţă, se dezvoltă armonios, menţine o stare pozitivă şi creşte fericit.

Fiecare copil are nevoi proprii şi nu poate fi pus în nici un şablon. Este unic şi situaţia lui este unică. Ocupă un loc într-o familie şi doar familia lui ştie sau este preocupată să afle tot ce poate fi mai bun pentru el.

Până la vârstă de 3 luni nu vorbim de răsfăţ oricâtă atenţie i se oferă. Chiar are nevoie de siguranţa braţelor părinţilor săi, de căldura corpului lor. După această vârstă copilul începe să speculeze mici lucruri care îi fac plăcere, dar tot nu este încă un semn de răsfăţ. 

Copiii nu se nasc răsfăţaţi. Ei dobândesc răsfăţul împinşi de adulţii care le permit orice, nu se conduc după reguli, confundă nevoile cu dorinţele, satisfac cereri ce nici nu apucă să fie exprimate. Acest lucru ar putea fi în regulă dacă copilul nu ar trebui pregătit pentru viaţă, pentru o viaţă socială care are regulile ei, pentru colectivităţi care nu sunt dispuse să accepte tot ceea ce familia acceptă.

Cu siguranţă nu-şi doreşte nimeni să aibă un copil care să fie evitat datorită comportamentului, neadaptat social, nepregătit pentru viaţă. De aceea este necesar un echilibru între iubire, permisivitate şi autoritate. Copiii cărora li se satisfac toate dorinţele nu sunt fericiţi şi nu ştiu să aprecieze ceea ce primesc.

Părinţii sunt responsabili să îşi educe copilul. După un an regulile pot prinde contur prin exemplu, la 2 ani prin joacă, la 3-4 ani prin activităţi, după 5 ani prin toate acestea alături de cuvinte. Regula în sensul ei strict nu se impune la copilul mic, ea se dobândeşte. Fără aceşti paşi se poate ajunge la situaţii disperate după 6 ani când copilul devine de nestăpânit. Da, este spre binele lui să se alimenteze corect, să respecte un program de somn, să comunice civilizat, dar toate aceste lucruri se clădesc cu răbdare şi calm de către părinţi. Nici excesul de reguli nu este de dorit. Copilul trebuie să aibă libertatea şi spaţiul de a se exprima, de a investiga, de a se dezvolta.

Frica de răsfăţ nu înseamnă nicicum să nu arăţi copilului iubire, iar iubirea nu înseamnă nicicum să accepţi orice. Fereşte-te doar să îndeplineşti cereri nerezonabile, să creezi imagini nerealiste, să-i ştirbeşti încrederea în sine în loc să i-o întăreşti, să-i creezi un handicap social.

Lasă-l să ştie că-l iubeşti, încurajează-l, sprijină-l, mândreşte-te cu copilul tău. Încearcă să devii prietenul lui, petrece timp alături de el, comunică şi vei vedea că va răspunde aşteptărilor tale. Oferă copilului tău un cămin plin de iubire în care să se simtă dorit şi protejat. Învăţa-l să se poarte în societate, să respecte şi să aprecieze, să-şi facă prieteni şi să se integreze. Vei vedea în timp că este ceea ce-şi dorea el de la tine.

www.problemele-copilului-meu.ro