Duminică, 20 aprilie
- Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini, la Muzeul Satului Bucovinean
Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini vor susține, duminică, 20 aprilie 2025, la Muzeul Satului Bucovinean, un concert de toacă. Sunteți invitați să petreceți Sărbătorile Pascale împreună cu artiști îndrăgiți, începând cu ora 13:30.
- Expoziția Simboluri Pascale din Bucovina, la Casa Ostra, din Muzeul Satului Bucovinean
Sucevenii și nu numai pot vizita expoziția Simboluri Pascale din Bucovina, la Casa Ostra, din Muzeul Satului Bucovinean, ce cuprinde ouă încondeiate ilustrând diversitatea motivelor tradiţionale încărcate de simboluri specifice Bucovinei, zonă în care meşteşugul încondeierii ouălor a devenit o adevărată artă, păscărițe, cruci, ștergare, alte obiecte specifice tradițiilor și obiceiurilor de Paște.
Luni, 21 aprilie
- Sărbătoarea coșurilor pascale, ediția a XV-a, la Gura Humorului
În Piața „Ștefan cel Mare” din Gura Humorului (în fața Catedralei „Nașterea Maicii Domnului”) va avea loc luni, 21 aprilie 2025, începând cu ora 13:00, Sărbătoarea coșurilor pascale, ediția a XV-a.
Evenimentul este organizat de Primăria orașului Gura Humorului și Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina. Humorenii sunt așteptați în număr mare la această manifestare, care are rolul de a pune în valoare tradițiile prilejuite de Sărbătoarea Învierii Domnului.
Marți, 22 aprilie
- SymphOpera Fest, Cvartetul Quadrivium și DACIKA Symphonic
Pe 22 aprilie, festivalul SymphOpera Fest debutează spectaculos cu Cvartetul Quadrivium din Cluj-Napoca, care aduce la Suceava, în premieră, conceptul Tales of Sound. Programul este o veritabilă comoară sonoră, aducând în prim-plan lucrări nemuritoare semnate de maeștri precum Mendelssohn-Bartholdy, cu melodiile sale de o tandrețe hipnotică, Alexandr Borodin, cu forța sa evocatoare a spiritului rusesc, și Giacomo Puccini, a cărui muzică trezește pasiuni nestăpânite și emoții copleșitoare în fiecare ascultător. Biletele pe https://www.iabilet.ro/bilete-SymphOperaFest/ . Investiți nu doar într-un bilet, ci în transformarea regiunii de NE a României într-un centru cultural de renume. SymphOpera Fest nu este doar un festival, spun organizatorii, „este o mișcare care redefinește experiența artistică în România, iar prezența dumneavoastră face parte din această istorie în devenire”. Pentru informații suplimentare, puteți să scrieți pe contact@symphopera.ro.
Miercuri, 23 aprilie
- SymphOpera Fest, spectacolul DACIKA Symphonic
Ziua de 23 aprilie va marca premiera în Suceava a spectacolului DACIKA Symphonic – o experiență sonoră fără precedent care transcende barierele muzicale convenționale. DACIKA Symphonic nu este doar un concert – este o incursiune multidimensională în care ecouri milenare dansează prin circuite digitale, iar arcușurile vibrează în ritmul pulsațiilor electronice. Reputatul Mihai Toma, în compania unor artiști de elită, Diana Jipa (vioară), Ștefan Doniga (claviaturi), Oana Șerban (voce) și Alexander Benavides (percuție), dă viață unei creații impresionante, îmbinând magistral vizualul cu tehnica într-o experiență scenică extraordinară. Evenimentul este completat de prezența prestigioasă a Liber Artis Orchestra Iași și a Coralei „Ciprian Porumbescu" Suceava. Biletele pe https://www.iabilet.ro/bilete-SymphOperaFest/