Accident rutier
O șoferiță a intrat pe contrasens, într-un camion, între Ilișești și Păltinoasa
de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un camion și un autoturism au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc, miercuri dimineață, între Ilișești și Păltinoasa, în zona fostului han, actualmente Spital de Îngrijiri Paliative.
Pompierii militari ajunși la fața locului au constatat că femeia de la volanul autoturismului a fost rănită. Aceasta a fost preluată de paramedicii SMURD, pentru îngrijiri medicale.
Pompierii militari au intervenit la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanță SMURD.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că femeia care conducea autoturismul, pe direcția de la Gura Humorului spre Suceava, a intrat pe sens opus, frontal, în vehiculul greu care circula regulamentar din sens opus.

Vizualizări articol: 325 | | Notează articolul: O șoferiță a intrat pe contrasens, într-un camion, între Ilișești și Păltinoasa0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.