Vechea metodă de păcălit persoane denumită popular ”șmen” face victime și în ziua de azi.
I s-a întâmplat unui bărbat în dimineața zilei de luni, 14 aprilie, în zona cartierului Burdujeni.
Acesta intenționa să schimbe suma de 810 euro, iar la un moment dat a fost abordat de un necunoscut, care i-a propus să facă tranzacția împreună.
S-au deplasat într-un gang, unde necunoscutul a luat cei 810 euro și i-a oferit păgubitului suma de 4.000 de lei.
Persoana care schimba euro a sesizat acest lucru, iar necunoscutul a spus că va remedia situația.
A luat teancul cu bani înapoi, a adăugat suma lipsă, 100 de lei, dar în același timp a tras alți bani din teanc.
Victima nu a mai numărat banii, iar necunoscutul a dispărut în scurt timp.
Ulterior, persoana în cauză și-a dat seama că în teancul primit erau cu 1.830 de lei în minus, motiv pentru care a sunat la 112 și a reclamat înșelăciunea.
”Pentru că astfel de infractori acţionează în apropierea unităţilor bancare şi de schimb valutar, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu accepte astfel de propuneri, mai ales că sunt ilegale.
Recomandăm, în scopul prevenirii victimizării cetățenilor, ca astfel de tranzacţii să se efectueze doar la bănci și casele de schimb valutare. Nu cumpărați valută de la persoane neautorizate, aceasta poate fi falsă!
Acest gen de infractori acționează la câțiva metri de un birou de schimb valutar și ar fi păcat ca sucevenii să cadă victime doar pentru un potenţial câștig nesemnificativ.
Atenție la metoda <șmen> şi dacă totuşi cineva consimte să participe la o ilegalitate, când primiți suma solicitată numărați cu atenție bancnotele și nu mai întoarceți banii spre renumărare! În caz de suspiciune, sunaţi imediat la 112 şi reţineţi semnalmentele pentru a le comunica poliţiştilor”, sunt sfaturile oferite de reprezentanții IPJ Suceava.