Urmărire la ceas de seară în cursul zilei de sâmbătă pe străzile din Gura Humorului, după ce o șoferiță a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale polițiștilor.
După ce au apelat și la ajutorul unui alt echipaj, polițiștii au reușit să blocheze mașina fugară.
La volanul acesteia se afla o femeie de 43 de ani, din Frasin.
Aceasta nu consumase alcool și avea toate actele în regulă, numai că avea un alt motiv pentru care nu dorea să dea ochii cu polițiștii.
În mașină s-au găsit 1.500 de pachete de țigări de contrabandă, care au fost confiscate.
De asemenea, polițiștii au indisponibilizat și mașina în valoare de aproximativ 5.000 de euro.
Femeia s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă. În plus, pentru că nu a oprit la semnalele polițiștilor, a fost lăsată fără permis pentru o perioadă de 30 de zile și a primit o amendă de 810 lei.
Tot sâmbătă, dar de data aceasta la Fălticeni, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale au efectuat un control în piață.
O persoană a fost prinsă în flagrant în timp ce comercializa peste 10.000 de țigări, fără a avea acte legale. Mare parte din marfă, mai exact 9.614 țigări, au fost ridicate și indisponibilizate, iar comerciantul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă.