Sâmbătă după-amiază, municipiul Fălticeni a fost gazda unui eveniment religios de amploare – Procesiunea de Florii, organizată de Protopopiatul Fălticeni cu sprijinul parohiilor locale și al autorităților. Manifestarea a reunit câteva sute de credincioși și preoți din oraș și din împrejurimi, care au parcurs în comuniune un traseu simbolic, purtând stâlpări și cântând rugăciuni.
Evenimentul, desfășurat în ajunul Intrării Domnului în Ierusalim, a fost binecuvântat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ca o expresie a consolidării credinței în comunitățile locale.
Din rugăciune spre lumină: un pelerinaj pentru suflet
Procesiunea a început după Vecernia Mare, oficiată la Altarul de vară al Bisericii „Sfântul Ilie”, unde au fost sfințite ramurile de salcie – simboluri ale biruinței și ale intrării triumfale a Mântuitorului în Ierusalim. Ramurile de finic, odinioară semn al victoriei în Roma antică, au căpătat o semnificație profundă prin biruința lui Hristos asupra morții.
Pelerinajul a urmat un traseu încărcat spiritual: Biserica „Sfântul Ilie” – Spitalul Municipal – sediul Primăriei – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Piața „Nada Florilor” – Catedrala „Învierea Domnului” – și întoarcerea la punctul de plecare. La fiecare oprire s-au rostit rugăciuni, aducând aminte de suferințele și iubirea Mântuitorului.
O comunitate unită prin credință
Procesiunea a adus împreună preoți, monahi, copii, tineri și vârstnici. Participanții, uniți în credință, au transformat pelerinajul într-o mărturisire publică de trăire creștină. În mijlocul orașului, credința a devenit vizibilă și activă, într-un gest de speranță și închinare.
La finalul pelerinajului, părintele protopop Adrian Dulgheriu a rostit un mesaj emoționant:
„Am participat la acest pelerinaj și împreună, astăzi, am intrat cu Mântuitorul în Ierusalim pentru că l-am avut în icoană pe Mântuitorul iar noi, cei care l-am însoțit și am participat la acest pelerinaj suntem precum cei de odinioară care strigau Osana, Osana, fiul lui David! Și într-adevăr am făcut lucrul acesta prin prezența noastră, prin vorbele noastre, prin gândurile noastre, prin cântările pe care le-am adus. Să nu uităm că vine o săptămână grea. Și cei care au strigat Osana, Osana acum 2000 de ani, au strigat: Răstignește-L!, Răstignește-L!. Să nu fie așa pentru noi. Să fim în continuare iubitori și mărturisitori de Dumnezeu. Și Dumnezeu ne va binecuvânta săptămâna aceasta cu post aspru, cu rugăciune mai multă, cu dragoste mai multă față de aproape, cu milostenie și cu tot ceea ce face un bun creștin”.
Totodată, părintele protopop Adrian Dulgheriu a mulțumit credincioșilor și preoților prezenți, apreciind efortul lor, în plină perioadă de spovedanie, și-au lăsat parohiile și mănăstirile pentru a participa la această procesiune.
Organizatorii își propun ca această procesiune, „un drum care apropie comunitatea de Înviere și de adevărata lumină pascală”, să devină o tradiție locală, un prilej anual de introspecție și renaștere spirituală. Evenimentul a arătat că Fălticeniul nu este doar un oraș cu moștenire culturală, ci și un spațiu în care credința prinde rădăcini adânci.