La Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc va avea loc vineri, 11 aprilie 2025, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Dincolo de linie și cuvânt”. În expoziție veți descoperi o selecție de lucrări de grafică semnate de Leonid Popescu, artist complex și prolific, cu o operă care depășește granițele convenționale ale artei vizuale. Născut în Republica Moldova, Leonid Popescu este în același timp artist plastic, arhitect, scriitor și publicist, un creator în adevăratul sens al cuvântului.
Vernisajul va fi și ocazia lansării ultimului roman al artistului, intitulat „Deportări din Valea Răutului”.
Cu studii de grafică industrială la Harkov și o carieră de decenii în slujba artei și culturii, Leonid Popescu a fost distins cu numeroase premii și ordine, atât în Moldova, cât și în Ucraina. În paralel cu activitatea artistică, a publicat o serie impresionantă de volume de proză, eseuri și cronici de artă.
Organizatorii spun că „Dincolo de linie și cuvânt” aduce în atenție o dimensiune profundă a creației sale grafice, una care nu ilustrează, ci revelează, care nu însoțește textul, ci îl provoacă. O expoziție care invită la reflecție asupra memoriei, identității și expresiei personale. Evenimentul este realizat în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova și a Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.