Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară Suceava au organizat, pe 27 martie, o acțiune pentru prevenirea delicvenței juvenile, prevenirea portului de obiecte periculoase și prevenirea consumului de alcool și alte substanțe interzise, la școli din municipiul Fălticeni. Alegerea nu s-a făcut întâmplător, ci ca urmare a unor incidente sesizate, cu implicarea unor elevi.
La acțiune au fost cooptați și polițiști de la Biroul de Ordine Public Fălticeni, astfel că au fost efectuate controale concomitent, la mai multe școli gimnaziale și licee.
În cadrul acțiunii au fost efectuate controale asupra bagajelor a 210 elevi. Unde a fost cazul, s-a ajuns și la percheziții corporale.
Nu au fost găsite decât două arme albe, însă șochează că ambele au fost găsite asupra unor fete.
Una dintre minore avea un briceag, pe care a încercat să-l ascundă într-o umbrelă. Fata respectivă, în vârstă de 17 ani, este cunoscută în școală cu antecedente legate de implicarea în violențe
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat:
”Cu ocazia controalelor efectuate, asupra unei eleve de 17 ani, de la un colegiu din municipiul Fălticeni, a fost găsit un briceag cu dimensiunea de 20 cm, pe care a încercat să-l ascundă într-o umbrelă aflată pe caloriferul de lângă banca ei.
De asemenea, în ghiozdanul unei alte eleve, de 15 ani, a fost identificată o rozetă din metal, cu diametrul aproximativ de 10 cm, pe care aceasta nu a scos-o pe bancă împreună cu celelalte obiecte, la solicitarea polițiștilor”.
Ambele fete sunt din Fălticeni și învață la Colegiul ”Vasile Lovinescu” Fălticeni, fostul colegiul agricol din localitate.
În cele două situații s-au înregistrat dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase.
Conform articolului 372 Cod penal, simplul port al unui obiect periculos este infracțiune.
În perioada 21-27.03.2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au continuat activitățile preventive în cadrul campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, sub sloganul ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”
32 de acțiuni cu caracter informativ-preventiv, care au vizat prevenirea infracțiunilor cu violență, prevenirea bullying-ului/cyberbullying-ului, prevenirea consumului de substanțe interzise, respectarea regimului circulației rutiere, răspunderea penală a minorilor, au vizat aproape 600 de elevi.
În cazul acțiunii de la Fălticeni, de care am amintit mai sus, polițiștii au trecut la o prevenire mai concretă, să-i spunem, verificând bagajele copiilor.