„Marșul pentru viață 2025”, ediția a XVI-a, va avea loc în municipiul Suceava, astăzi, 25 martie, de Buna Vestire, începând cu ora 12:30. Evenimentul va debuta în curtea Bisericii „Sfântul Dumitru” (ora 12:30), la fel ca și în anii anteriori, punctul de sosire al alaiului ProViață fiind esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, unde, începând cu ora 13:30, vor avea loc o rugăciune de pomenire a tuturor mamelor și pruncilor adormiți întru nădejdea Învierii și câteva alocuțiuni, expuneri, scurte momente artistice și ateliere cu tematică ProVita.
La ora 13:50, Grupul vocal „Ulciorașul Bucovinei”, coordonator prof. Mariana Donisan, va susține un program artistic. La ora 14:10, Grupul Tradițional „Veșnicia s-a născut la sat” (coordonator prof. Maria Tanasă), de asemenea, va susține un program special pentru această zi.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, în municipiile Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, începând cu ora 12:30.
„Marșul pentru viață semnalează o problemă majoră din societatea actuală, aceea a egalității de șanse a femeilor însărcinate, aflate în diferite situații dificile, dar și aceea a egalității de șanse a copiilor nenăscuți”, a transmis Biroul de Catehizare Parohială al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Între partenerii acestui proiect se numără parohiile din cuprinsul protopopiatelor, școlile arondate acestor parohii, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Suceava, Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni, Asociația Bucovina Profundă, Asociația ProVita – filiala Suceava, Centrele de Tineret Ecclesia, Asociația Anastasie Crimca, Asociația Părinți pentru Ora de Religie – filiala Suceava, precum și alte instituții publice și private.
Organizatorii spun că „Marșul pentru viață 2025, aflat la cea de-a XVI-a ediție în județul Suceava, este cel mai important eveniment al „Lunii pentru viață”, organizat cu binecuvântarea ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
„Marșul pentru viață” se desfășoară anual atât la nivel național, cât și internațional, urmărind conștientizarea stării de fapt a deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a le sprijini pe mamele aflate în criză de sarcină, pentru ca acestea să fie încurajate și ajutate să-și poată naște copiii în siguranță.