Un exercițiu de amploare a fost organizat, joi, de pompierii militari, la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.
Tema a fost salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un cutremur, urmat de incendiu, la spital, cu punerea în aplicare a planului roşu de intervenţie la nivelul judeţului Suceava şi a planului alb al obiectivului.
ISU Suceava a informat, printr-un comunicat de presă, că la activitate, alături de colonelul Costică Ghiață, inspectorul-șef al pompierilor militari suceveni, au participat prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, și vicepreședintele Consiliului Județean Nicolae Robu, în calitate de președinte, respectiv membru în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Scenariul exercițiului a presupus producerea unui cutremur de pământ, care s-a resimțit puternic în municipiul Suceava, cu efect asupra pacienților, personalului medical și asupra clădirii spitalului.
Pe lângă tema generală a exercițiului, evaluatorii activității au transmis și alte situații tactice, pe care echipajele angrenate în exercițiu au trebuit să le analizeze și să le rezolve în timp real. Astfel, echipajele au fost nevoite să localizeze și să lichideze un incendiu izbucnit la nivelul unei secții din spital, să gestioneze un eveniment de tip radiologic (CBRN), precum și alte situații specifice, cu risc pentru siguranța salvatorilor.
La acest exercițiu, pompierii militari au intervenit cu autospeciale de primă intervenție și comandă, punct de comandă mobil, post medical avansat, container multirisc, autospeciale de stingere cu apă și spumă și sistem de hidroperforare, autosanitare de intervenție, camere de termoviziune, precum și alte mijloace pentru suport decizional.
O parte din tehnica folosită la această activitate a fost achiziționată prin proiectul IGSU - VIZIUNE 2020, dar și cu sprijinul Consiliului Județean Suceava. În acest sens, președintele Gheorghe Șoldan, în calitate de vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a transmis un mesaj prin care își exprimă susținerea pentru o dezvoltare a capacității de răspuns a forțelor profesioniste pentru situații de urgență, astfel încât județul Suceava să beneficieze de cele mai performante mijloace de intervenție, specifice tipurilor de risc existente în zona de competență a ISU Suceava, se arată în comunicatul remis presei.
„Exercițiul a evidențiat o colaborare eficientă între instituțiile implicate și o reacție rapidă la un scenariu de criză complex, iar sprijinul constant din partea autorităților județene subliniază necesitatea dezvoltării continue a capacității de răspuns în situațiile de urgență, garantând astfel protecția cetățenilor și eficiența intervențiilor în fața oricărui tip de risc”, se mai precizează în comunicatul ISU.