vineri, 21 mar 2025 - Anul XXX, nr. 67 (8902)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9768 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5871 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Virusul care omoară un sector

Cifrele dezastrului economic provocat de pesta porcină africană

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Virusul pestei porcine africane are o nouă perioadă activă în România, provocând pagube imense, mai ales acolo unde a pătruns în ferme de creștere a porcilor. Și cifrele recente, și cele din 2024, arată clar dimensiunile dezastrului economic, după cum vom detalia în rândurile de mai jos.

 În Suceava, până acum, au fost focare doar în gospodării, însă autoritățile sanitar-veterinare au motive reale de îngrijorare.

În România, numai în acest an au fost declarate deja peste 40 de focare în gospodări particulare și 8 în ferme.

Numai în cele opt ferme, s-au pierdut în jur de 150.000 de porci, fie uciși de virus, fie sacrificați pentru că erau deja bolnavi.

Acolo unde porcii sunt crotaliați și înregistrați oficial, Statul Român despăgubește crescătorul.

Anul trecut, în România, Statul Român a acordat despăgubiri de 95 de milioane de lei pentru crescători de porci care au avut suine infectate cu pesta africană, respectiv 130 de milioane de lei pentru crescători care au avut oi și capre infectate cu pesta micilor rumegătoare. 

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, a arătat ca răspândirea virusului la nivel european a creat un blocaj în tot sectorul creșterii porcinelor.

Crescătorii care nu sunt afectați direct de mortalitățile provocate de virus sunt afectați de restricțiile de comerț și de scăderea prețului la carnea de porc în viu, de la poarta fermei.

  • Mulți crescători de animale din județul nostru ignoră orice măsuri de protecție. Mai mult, unii pur și simplu contestă existența virusului

 

Din păcate, în cazul județului nostru, cazurile de pestă africană care s-au confirmat au arătat că mulți suceveni crescători de animale nu țin cont sub nici o formă de recomandările sanitar-veterinarilor. Mulți dintre ei nici măcar nu acceptă că acest virus există.  

Recent, la final de februarie, un bărbat din satul Hurjuieni, comuna Gălănești, a înregistrat pierdere totală după ce a cumpărat o scroafă și trei porci godaci, fără a avea nici un detaliu legat de vânzător.

Scroafa fătase nouă purcei în gospodăria din Hurjuieni.

Din păcate, s-a confirmat în scurt timp că toți purceii sunt infectați cu pesta porcină africană.

Au apărut și mortalitățile, astfel că singura soluție a fost cea de lichidare a întregului efectiv, operațiune urmată de măsuri de bio-securitate specifice unui astfel de focar.

 

  • Presiunea virală este ridicată și nu ar trebui ignorată

 

”Presiunea virală de acum este importantă, avem cazuri de pestă atât la porcul domestic, cât și la mistreț, inclusiv în județele vecine. Mulți suceveni cumpără în această perioadă porci, însă îi rugăm să cumpere animale din surse autorizate, cât mai aproape de localitatea lor de domiciliu, să știe de la cine au cumpărat porcii și să respecte măsuri minime de bio-securitate”, este apelul doctorului Sorin Mihai Voloșeniuc. 

Crescătorul trebuie să evite să intre în adăpost cu hainele și încălțămintea cu care a fost în pădure, de exemplu, să se dezinfecteze la intrarea în adăpost și în general să evite pe cât posibil contactul porcului cu exteriorul.   

Crescătorii de porci din județul Suceava sunt rugați insistent să anunțe imediat medicul veterinar dacă observă vreun semn de boală la porcine.

Primul simptom important al pestei porcine africane este că porcul nu mai are poftă de mâncare și nici de băut apă. Prima reacție a crescătorului trebuie să fie contactarea medicului veterinar.

Semnele mai severe apar în scurt timp: urechi învinețite, pete roșiatic-violete pe corp, secreții nazale și oculare de culoare roșie și uneori se instalează diaree hemoragică. Decesul survine de regulă în șapte zile de la primele simptome.
Conform studiilor făcute până acum la nivel mondial, pesta porcină africană este mortală 100% la porcul domestic și undeva la 90% la porcul mistreț.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cifrele dezastrului economic provocat de pesta porcină africană.
 Vizualizări articol: 1020 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cifrele dezastrului economic provocat de pesta porcină africană0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei