Problema semnalată recent de Monitorul de Suceava, cu privire la degradarea șoselei de centură a Sucevei, tronsonul de la Zidul Morții și până la ieșirea pe E 85, spre Pătrăuți, este foarte departe de o rezolvare.
Practic, nu există cineva care să își asume în acest moment că va repara acest sector de drum, iar un răspuns primit de Monitorul de Suceava de la Compania de Drumuri confirmă acest aspect.
Acest sector de drum este practic nefinalizat, în sensul că nu a mai fost turnat și stratul de uzură, iar lucrarea nu a fost recepționată nici până azi, fapt care este fără precedent în toată țara, la capitolul drumuri naționale cel puțin.
· Și-au adjudecat licitația, dar apoi au refuzat să termine lucrarea, invocând starea infrastructurii deja realizate
Într-un răspuns al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași se confirmă că lucrările de pe sectorul 2 al șoselei de centură nu au fost finalizate niciodată, fiind vorba mai ales de faptul că nu a fost turnat stratul de uzură.
Lucrarea a fost adjudecată prin licitație de consorțiul Autotehnorom, care, pentru obținerea unui punctaj maxim la licitație, a oferit o garanție a lucrărilor de 7 ani.
În mare, asfaltul pe care se circulă acum este vechi de 10-13 ani. În 2015, fosta firmă CF Colas Iași a încheiat lucrarea, fără a o finaliza, între altele nefiind turnat stratul de uzură.
Firma Autotehnorom a refuzat să toarne stratul de uzură și să recepționeze lucrarea, bazându-se pe o expertiză care a arătat că întregul sistem rutier are o capacitate portantă mediocră și proastă, prin urmare managerul firmei a anunțat administratorul de drum, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, că nu poate turna stratul de uzură peste infrastructura deja proastă.
Autotehnorom se bazează și pe un document din 2020, în care părțile, respectiv firma și cei de la Drumuri Naționale, au convenit să renunțe la stratul de uzură, urmând ca beneficiarul (adică administratorul de drum) să identifice soluția tehnico-economică corespunzătoare și conformă evoluției imprevizibile a condițiilor din teren și să o implementeze, în urma efectuări unor studii suplimentare.
Anii au trecut, nu s-a mai făcut nimic, iar acum s-a ajuns la un impas total.
· ”Ca să pot face ceva ar trebui o nouă licitație”
DRDP Iași a somat recent firma să termine lucrările rămase restante deja de ani de zile.
Numai că, pe 26 februarie 2025, previzibil, a venit răspunsul de la administratorul judiciar cu privire la faptul că Autotehnorom este în insolvență și că vechiul contract privind șoseaua de centură, sectorul 2, este denunțat (mai explicit spus firma consideră contractul reziliat).
Contactat de Monitorul de Suceava, managerul Autotehnorom, Vasile Rîpan, a declarat că ”DRDP Iași dezinformează, contractul este încheiat încă din 30 octombrie 2020, aceste noi somații nu își mai au obiectul. Ca să pot face ceva ar trebui o nouă licitație”.
Vasile Rîpan a mai ținut să precizeze că din punctul său de vedere problema nu este insolvența firmei sale, ci neîndeplinirea clauzelor contractuale din partea administratorului de drum.
· Un litigiu de competența instanțelor de judecată. Cine va interveni la drum?
Așadar, din punctul de vedere al firmei Autotehnorom nici nu se pune problema de a mai interveni și a remedia problemele de pe șoseaua de centură.
De partea cealaltă, DRDP Iași a anunțat că așteaptă un punct de vedere oficial din partea Autotehnorom, după care ”va lua măsurile legale care se impun”.
Acest litigiu va ajunge probabil în instanță, însă cine va interveni pentru a repara drumul este extrem de greu de spus.
Iar gradul de degradare de acum pare a fi doar începutul, suprafața de rulare având, evident, nevoie de reperații importante.
Deși în insolvență, Autotehnorom dă asigurări că are capacitate de lucru pentru drumul nou spre Aeroportul Suceava
Vasile Rîpan a dat, pe de altă parte, asigurări că firma, deși intrată în insolvență, își va respecta contractele, are capacitate de lucru, și va începe în curând lucrările la noul drum spre Aeroportul Suceava, lucrare adjudecată prin licitație organizată de Consiliul Județean Suceava.
Ordinul de începere a lucrării se va da în aceste zile.
Noul drum pleacă de la intrarea în aeroport și se duce în linie dreaptă peste terenuri agricole din Plopeni (UAT Salcea) și ajunge în Burdujeni Sat, cu ieșirea pe strada Plevnei.
Pentru construcția noului drum s-au făcut inclusiv exproprieri pe raza orașului Salcea (sat Plopeni).
Lucrarea mai presupune și un sens giratoriu în zona de acces în aeroport, unde noul drum județean se va intersecta cu drumul județean actual, cel pe care se circulă acum spre aeroport, de pe drumul național Suceava – Botoșani.