Cu Mircea A. Diaconu, despre „cartea interzisă” și conul de umbră literară în care a intrat

Cu toate că nu și-a propus să ajungă profesor atunci când a început să studieze filologia, Mircea A. Diaconu a intrat în învățământ în anul 1986, ca profesor de limba română la Școala Generală Nr. 4 din Odorheiul Secuiesc. Cât de dificil era să predai limba română în clase în care majoritatea elevilor erau de etnie maghiară? Răspunsul lui Mircea Diaconu este pe deplin lămuritor: „După ce am plecat de acolo, cred că și după 10 – 15 ani, visam că mă întorc”. A ajuns în Suceava, la actualul Colegiu Național „Petru Rareș”, dintr-un motiv mai degrabă sentimental, ce ținea de respectul și aprecierea față de profesorul de limba română pe care l-a avut în facultate. Tot datorită lui a ajuns și la Universitatea „Ștefan cel Mare”, unde din 2012 ocupă funcția de prorector.

Invitat la podcastul „Interviurile Monitorul”, Mircea Diaconu ne-a povestit despre primele cărți pe care le-a citit, trei volume de poezie găsite într-un pod, dar și despre „cartea interzisă” pe care a citit-o pe când era elev, carte care a făcut-o pe profesoara de română să o atenționeze pe mama lui asupra lecturilor care îl pasionează.

Vizionând podcastul „Interviurile Monitorul”, pe site-ul „Monitorului de Suceava”, dar și pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook ale ziarului nostru, puteți afla cum a început să scrie intens despre Bucovina, după ce a citit un interviu într-un ziar local, în care a găsit niște cuvinte care l-au „lovit” și care l-au determinat să studieze această zonă istorică și să intre, asumat, într-un con de umbră. Tot din acest podcast mai puteți afla cum explică Mircea Diaconu faptul că, astăzi, cronicile negative de carte sunt tot mai rare, care este cea mai importantă lecție pe care încă o învață din cărți, ce carte ar citi la nesfârșit și de ce spune că „nu cacofonia e problema, ci să fim exacți în ceea ce spunem”.