Ziua Internațională a Limbii Materne, celebrată pe 21 februarie, a fost inițiată de UNESCO în 1999 pentru a susține diversitatea lingvistică și culturală, precum și dreptul fiecăruia de a se exprima în limba maternă. Această zi subliniază importanța păstrării și protejării limbilor indigene și locale, multe dintre acestea fiind pe cale de dispariție.
În cadrul acestei zile, la Colegiul Național "Petru Rareș" din Suceava, elevii clasei a 12-a C au desfășurat o activitate de informare, unde au fost discutate semnificația Zilei Internaționale a Limbii Materne și calendarul evenimentelor UNESCO.
„Această activitate urmărește să crească gradul de conștientizare asupra diversității lingvistice și culturale și să evidențieze rolul esențial pe care educația în limba maternă îl are în dezvoltarea identității culturale. În cadrul activității se pune accent pe cunoaștere, motivația principală fiind reprezentată de aspecte precum interculturalitate și plurilingvism. Aceste două caracteristici se întrepătrund, având la bază diversitatea și comunicarea dintre oameni din medii și culturi diferite. Scopul acestui proiect este conștientizarea elevilor în prag de studenție, cu referire la particularitățile lingvistice ale țărilor în care aceștia aspiră să studieze”, a precizat prof. Gabriela Ilisei, inițiatoarea proiectului.
În cadrul acestuia, elevii au trebuit să se ocupe de partea de documentare, dezvoltându-și abilități de cercetare, de prezentarea informațiilor pe care le-au sintetizat, de realizarea unor grafice, scheme, fotografii cu scopul de a ilustra vizual datele, să prezinte secvențe auditive cu diferite limbi materne pentru a evidenția componenta fonetică a limbilor, să prezinte curiozități despre limbile materne, pentru a stimula interesul pentru ele, dar și să identifice matricea limbilor materne. Referitor la elevii clasei a XII-a C - toți studiază limba engleză ca limba modernă 1, iar ca limba modernă 2, treisprezece studiază limba franceză, opt studiază limba germană și cinci studiază limba spaniolă. Din 26 de elevi, după susținerea examenului Cambridge, trei elevi au obținut nivelul C2, trei elevi au obținut nivelul C1 și doi elevi au obținut nivelul B2. La examenul de limbă germană Deutsches Sprachdiplom Stufe 1, doi elevi au obținut diplomă pentru nivelul B1.
În vederea promovării Zilei Internaționale a Limbii Materne în cadrul liceului s-au desfășurat prezentări, au fost împărțite pliante și afișe, echipa EduMax a organizat diverse activități de voluntariat, iar studioul VivaFM a realizat o emisiune dedicată aceluiași scop.