Săptămâna trecută, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava a găzduit Concursul Județean de Chimie „REACTO”, competiție care a adunat peste 170 de participanți din clasele VII-XII, număr considerabil, dublu sau chiar triplu față de cel al olimpiadei județene de chimie.
A fost o adevărată celebrare a științei și a pasiunii pentru chimie, “o provocare, o descoperire și o bucurie”, precum au subliniat organizatorii concursului, elevi ai instituției.
„Succesul acestui concurs nu ar fi fost posibil fără sprijinul Centrului Județean de Excelență Suceava, coordonat de doamna director, prof. Gabriela Scutaru. Implicarea domniei sale a fost esențială în toate etapele organizării, de la asigurarea logisticii până la susținerea profesorilor și elevilor implicați”, au subliniat organizatorii, elevi ai școlii gazdă.
De asemenea, concursul a beneficiat de coordonarea profesorilor Ciobică Carmen Gina și Cojocariu Florin Ioan. Din comisia de evaluare au făcut parte Ignătescu Ionela Lăcrămioara, Oniciuc Liliana, Ciobică Carmen Gina și Cojocariu Florin Ioan.
Subiectele au fost elaborate de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava: David Isac, pentru clasele a VII-a, a VIII-a și a X-a, Mitrofan Alexia, pentru clasa a IX-a, și Filipoaia Cristian Ștefan, pentru clasele a XI-a și a XII-a.
· Laureații
Competiția a fost organizată pe două secțiuni:
· REACTO – pentru elevii din clasele VII-X,
· REACTOMED – pentru elevii din clasele XI-XII, cu subiecte similare celor de la admiterea la Medicină.
Pentru a putea obține un premiu, a fost necesară atingerea a minimum 70 de puncte dintr-un total de 100, respectând ierarhia valorică.
La clasa a VII-a, câștigători au fost:
· Premiul I – Nica Alexandru Mihai (Școala Gimnazială ”Miron Costin”);
· Premiul II (egalitate) – Bordeianu Ciprian (Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava), Crudu Ioan Vlad (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava);
· Premiul III – Săftian Matei (Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava);
· Mențiuni: Bîrgoan Matei (Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava), Grigoraș Edward (Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului), Harasim Vlad (Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava), Șmalbergher Lucas (Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava), Tănăsă Ștefan (Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava), Vatamaniuc David Ștefan (Școala Nr. 8 Suceava), Adelina Maria Știr, (Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava).
La clasa a VIII-a s-au acordat mențiuni pentru:
· Doncian Alexandru (Școala Nr. 3 Suceava), Andronachi Valentin Florin (Școala Gimnazială Nr. 2 Horodnic de Sus); Cojocaru Andreea Bianca (Școala Gimnazială ”Miron Costin”).
La clasa a IX-a a primit mențiune:
· Galan Gabriel (Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți).
La clasa a X-a au avut cele mai bune rezultate:
· Premiul I (cel mai mare punctaj din competiție) – Petrescu Matei George (Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava);
· Premiul II – Meroneac Ionuț Alexandru (Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”);
· Premiul III – Voloșeniuc Alexandra (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava);
· Mențiuni: Bîrleanu Emilia (Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava); Lungu Bogdan (Colegiul ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți); Borcea Maria Larisa (Colegiul ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți); Constantin Bianca (Colegiul „Ștefan cel Mare”); Iftincă Alexandru Ioan (Colegiul Militar „Ștefan cel Mare”).
La clasa a XI-a au primit premii:
· Premiul I – Filimon Elisabeta (Colegiul ”Eudoxiu Hurmuzachi”);
· Mențiune: Laur Daria Ioana (Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava).
La clasa a XII-a au fost recompensați:
· Premiul I – Guliciuc Gabriele (Colegiul „Ștefan cel Mare”);
· Mențiune: Schipor Iozefina Teodora (Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava).
Pentru a răsplăti efortul concurenților, premiile au inclus cărți, machete 3D de molecule (realizate cu sprijinul Clubului de Robotică Royal Engineers), ustensile de laborator.
Toți participanții au primit certificat de participare și ceva dulce de la Lapterra, compania administrată de Andreea Druță, fostă elevă a colegiului.
· „O oportunitate de a aduce împreună elevi pasionați, dornici să își depășească limitele”
REACTO este o competiție inițiată de elevi ai instituției, pasionați de această disciplină, de știință, de excelență.
David Isac, organizator: „Vreau să mulțumesc tuturor celor care au crezut în ideea mea și au contribuit la acest eveniment minunat. Fiecare sprijin, indiferent de amploare, a contat enorm pentru succesul acestui concurs. Mulțumim doamnei director Gabriela Scutaru pentru implicarea fenomenală, profesorilor dedicați, conducerii colegiului, sponsorilor, elevilor supraveghetori și tuturor celor care au asigurat buna desfășurare a competiției! Concursul Județean de Chimie REACTO nu a fost doar o competiție, ci o oportunitate de a aduce împreună elevi pasionați, dornici să își depășească limitele și să își testeze cunoștințele într-un cadru competitiv. Încă de la început, ideea acestui concurs a fost de a oferi o oportunitate unde chimia să fie mai mult decât o materie de studiu – să devină o provocare, o descoperire și o bucurie. Am vrut să creăm o competiție corectă și relevantă, cu subiecte bine gândite, dar și să îi răsplătim pe participanți nu doar cu premii materiale, ci și cu recunoașterea efortului lor. Mă bucur enorm să văd cât de mulți elevi s-au implicat, cât de bine s-au descurcat și, mai ales, cât de multă energie și entuziasm au adus în această ediție. Le sunt recunoscător tuturor celor care au sprijinit această inițiativă – profesori, organizatori, sponsori, elevi voluntari – fără ei, acest eveniment nu ar fi fost posibil! Mulțumesc și felicitări tuturor participanților! Ne vedem la următoarea ediție!”
Ștefan Filipoaia, organizator: “Ne-am dorit ca acest concurs să fie atât un mijloc de verificare a cunoștințelor, cât și o oportunitate de învățare de lucruri noi și de antrenare a gândirii logice. Prin complexitatea și dificultatea subiectelor am dorit ca participanții să se confrunte atât cu partea mai neplăcută a chimiei - problemele de calcul - cât și cu partea ei frumoasă – sintezele compușilor chimici. Ne dorim să contribuim în continuare la creșterea interesului elevilor pentru această știință care stă la baza lumii vii și sperăm ca posibilitățile infinite ale chimiei să le stimuleze creativitatea și să le sporească din ce în ce mai mult curiozitatea”.