Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la acoperișul unei locuințe din comuna Hârtop, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la vecinătăți. Incendiul a fost anunțat la ora 12:30 prin numărul de urgență 112.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Acoperișul casei a ars pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați și s-au degradat și alte elemente de construcție. De asemenea, au fost afectate electrocasnice și alte bunuri casnice și s-au degradat pereții locuinței, prejudiciul estimat de pompieri fiind de aproximativ 70.000 lei, potrivit informațiilor transmise de ISU și de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava. Nu s-au înregistrat victime omenești și nu sunt suspiciuni cu privire la producerea incendiului.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.