În perioada 10 – 11 februarie, stațiunea Vatra Dornei va fi gazda celei de-a XV-a ediții a Concursului național de schi „Bucuriile Zăpezii”. Competiția dedicată elevilor de la cluburile și palatele copiilor este organizată de Clubul Copiilor Vatra Dornei în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Primăria municipiului Vatra Dornei, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Pârtia Veverița și Clubul Sportiv Școlar Vatra Dornei.
Antrenamentele oficiale s-au desfășurat duminică după-amiază, startul probelor urmând a se da luni, 10 februarie. De la ora 10:00, pe Pârtia Veverița este programat să se desfășoare concursul de slalom special, urmând ca marți, pe 11 februarie, începând cu ora 10:00, să se desfășoare proba de slalom uriaș. De la ora 16:00 va avea loc festivitatea de premiere a concurenților.
Elevii pasionați de schi își testează performanțele pe Pârtia Veverița
La competiția de la Vatra Dornei și-au anunțat participarea peste 100 de copii înscriși la cercurile de schi alpin sau cu profil sportiv din cadrul cluburilor și palatelor copiilor din întreaga țară și de la Clubul Copiilor din Vatra Dornei. Concursurile se vor desfășura la 5 categorii de vârstă: 6 – 8 ani, 9 – 10 ani, 11 – 12 ani, 13 – 14 ani și 15 -16 ani, fete și băieți. Ca în fiecare an, arbitrajul se va face după regulamentul Federației Române de Schi-Biathlon și Federația Internațională de Schi, clasamentul fiind întocmit automat, în baza timpilor obținuți de fiecare concurent, în funcție de categoria de vârstă și sex.
Prof. Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, ne-a spus că această competiție este înscrisă în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2024 – 2025 al Ministerului Educației și Cercetării și face parte dintr-un proiect mai amplu, „Trofeul gerar”, organizat de Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe, Clubul Copiilor Vatra Dornei și Palatul Copiilor Baia Mare. Concursul din orașul stațiune este a doua etapă din cadrul acestui proiect.
Schiul, tradiție și performanță la Clubul Copiilor Vatra Dornei
Proiectul național „Bucuriile zăpezii” este susținut financiar de Ministerul Educației și Primăria Vatra Dornei și este realizat și cu sprijinul Aqua Carpatica, Fly Cars, Fly Music Suceava, Hotel Dorna, Hotel Silva, La Radu, Casa Bucovineană și al altor sponsori.
Tot de la prof. Vasile Moroșan am aflat că anul acesta sunt condiții foarte bune pentru practicarea schiului, pârtia arată impecabil, anunțându-se o competiție frumoasă.
„Competiția face parte dintr-un «turneu» de concursuri de schi destinat elevilor de la cluburile și palatele copiilor, competiții care au loc anual în județele Suceava, Harghita, Maramureș și care în acest an încep la Vatra Dornei”, ne-a spus prof. Florin Dobrincu, coordonatorul cercului de schi de la Clubul Copiilor Vatra Dornei.
Aceste concursuri de schi reprezintă o etapă în care se verifică nivelul pregătirii grupelor de performanță din cadrul cercurilor de schi după primul semestru.
„Anul acesta vom premia cele două probe de concurs, slalom special și slalom uriaș și vom acorda premii și pentru timpii combinați (cel mai bun timp la slalom special și slalom uriaș).
Până la deschiderea pârtiilor, pregătirea teoretică are loc în sala de curs, iar pregătirea fizică în sala de sport. După prima zăpadă se poate lucra cu copiii pe pârtie, se fac antrenamente, iar prin aceste concursuri se cunoaște nivelul la care se situează fiecare participant de la cercul de schi și se poate face o selecție a viitorilor performeri. În fiecare sezon, elevii de la Cercul de schi de la Clubul Copiilor Vatra Dornei urcă pe podium și câștigă trofee la concursurile organizate acasă și în țară, ceea ce demonstrează că avem copii pasionați de acest sport și foarte bine pregătiți”, a precizat Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.
După concursul de la Vatra Dornei, schiorii dorneni vor participa la competițiile organizate de Palatul Copiilor Baia Mare la Cavnic sau Șuior și de Clubul Copiilor Sfântu Gheorghe, dar și la mai multe concursuri naționale, dar care nu fac parte din calendarul Ministerului Educației.