Starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, Arhimandritul Nectarie Clinci, a fost ales în funcția de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Noul Episcop-vicar va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania.
Alegerea noului Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăuluia avut loc miercuri, 5 februarie 2025,în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru funcția de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului au fost propuși de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, consilier eparhial și starețul Mănăstirii Bucium, din Arhiepiscopia Iașilor.
Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nectarie Clinci în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, ne-a spus, înainte de votul secret, că „trebuie să urmăm ascultarea la care Dumnezeu ne cheamă, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și a membrilor Sfântului Sinod al Biserici Ortodoxe Române”.
- „Slujirea dincolo de Prut reprezintă o misiune sfântă și plină de provocări”
Imediat după ce a fost ales în funcția de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania a spus în cuvântul său: „Mă rog ca Dumnezeu să mă întărească și să mă lumineze în această nouă slujire, pe care o voi împlini cu smerenie și dragoste față de Biserica Sa și față de toți cei care mi-au fost încredințați. Cu profundă umilință și recunoștință față de Dumnezeu, răspund acestei chemări, nădăjduind în mila Sa cea bogată. Slujirea dincolo de Prut reprezintă o misiune sfântă și plină de provocări, dar sunt conștient de importanța acestei responsabilități și de nevoia de a răspunde cu devotament și dragoste chemării lui Dumnezeu. În mod special, aduc un omagiu vrednicului de pomenire ÎPS Pimen, a cărui slujire și exemplu de viață m-au călăuzit și m-au inspirat în toate momentele vieții mele. Rugăciunile și sfaturile sale au fost un sprijin neprețuit, iar amintirea sa va rămâne veșnic vie în inima mea”. (conform Basilica.ro)
- S-a remarcat și pe plan misionar-filantropic
Conform Doxologia.ro, Părintele Arhimandrit Nectarie (Ionel) Clinci s-a născut la data de 15 noiembrie 1968 și a intrat în viața monahală la Mănăstirea Putna, unde a fost tuns în monahism la 20 noiembrie 1996 de către Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
A urmat rânduielile treptelor slujirii monahale, fiind hirotonit ierodiacon la 27 decembrie 1997 și ieromonah la 18 ianuarie 1998 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților. A fost numit egumen al Schitului Sihăstria Putnei la 1 octombrie 2000, iar ulterior hirotesit protosinghel la 25 martie 2002 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Începând cu 20 februarie 2005, îndeplinește ascultarea de stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei, fiind ridicat la rangul de arhimandrit la 31 decembrie 2006.
Pe plan educațional, este licențiat în Teologie (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Filofteia”, Universitatea din Pitești) și deține un Master în Teologie (Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu). În paralel, a absolvit Colegiul Universitar Tehnic Galați (subinginer în profilul nave și echipamente navale). În activitatea sa administrativă, din anul 2020 Părintele Nectarie a fost numit Exarh de zonă și membru în mai multe comisii ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Ca stareț al Sihăstriei Putnei a iniţiat şi finalizat între anii 2002-2017 construcția unei biserici de mari dimensiuni cu hramul „Izvorul Tămăduirii și Sfântul Cuvios Serafim din Sarov”, fiind sfințite alte trei biserici și un paraclis, mai multe corpuri de chilii, case pentru pelerini, spaţii pentru ateliere și alte anexe, în mănăstire servind gratuit masa zilnic 80-100 de persoane, iar în duminici și sărbători 400-500 de persoane.
În perioada 2011-2012 a inițiat reactivarea Schitului „Nașterea Maicii Domnului” Marginea, ca schit de călugărițe (în prezent obștea numărând 25 de viețuitoare), cărora le este părinte duhovnicesc, obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei fiind alcătuită în prezent dintr-un număr de 55 de vieţuitori.
Pe plan misionar-filantropic a inițiat construirea un cămin pentru bătrâni în proximitatea mănăstirii, în care sunt adăpostite şi îngrijite 12 persoane. De asemenea, în stadiul de finalizare se află Centrul „Sfântul Nectarie” în cadrul căruia se vor oferi servicii de îngrijire a bătrânilor, recuperare medicală și îngrijire paliativă.
„Dincolo de slujirea liturgică și pastorală, Părintele Nectarie s-a remarcat printr-o rodnică activitate culturală și editorială, având numeroase publicații și coordonând proiecte semnificative în domeniul monahal, social-filantropic și educațional. Este editor de monografii, acatiste, albume foto, precum și inițiator al unor programe europene de dezvoltare rurală și asistență socială (2008-2023). A fost onorat cu distincții deosebite, precum Crucea Patriarhală (Patriarhia Română, 2017), Crucea Moldavă (Mitropolia Moldovei și Bucovinei, 2017), Crucea Bucovinei (Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, 2022) și altele, dar și cu titluri onorifice din partea autorităților civile. Prin toate acestea, Părintele Nectarie se dovedește a fi un slujitor al Bisericii dedicat, cu o viziune amplă și integratoare asupra pastorației, culturii și implicării Bisericii în societate”, conform sursei citate.