Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Aeriene Suceava au aplicat o amendă de 5.000 de lei unui ucrainean și i-au ridicat numerele de la microbuz, pentru piraterie, la o zi după ce articolul din Monitorul de Suceava cu titlul ”Tensiuni tot mai mari între taximetriștii suceveni și ucrainenii care iau călători din Aeroportul Suceava cu microbuzele” a stârnit numeroase reacții.
Joi după-amiază, un microbuz ucrainean a ajuns în Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava.
Polițiștii au acționat imediat ce din mașină au coborât, la peron, șapte ucraineni, care urmau să aibă zbor de la Suceava. Cei șapte achitaseră câte 25 de euro fiecare pentru cursa Cernăuți – Aeroport Suceava.
Conform legislației în vigoare, cetățeanul ucrainean care nu avea licență de transport a fost amendat cu 5.000 de lei și s-a aplicat măsura complementară de ridicare a certificatului și a numerelor de înmatriculare.
Microbuzul ucrainean a fost pus sub sechestru. Dacă va achita amenda, cetățeanul ucrainean poate trece vama, cu microbuzul, pe platformă, într-o lună de zile.
În ultimii doi ani de zile, circa 40 de microbuze de acest gen au fost lăsate fără plăcuțe de înmatriculare, ultimele două chiar în luna decembrie a anului trecut.
În mod evident însă, la capitolul combatere transport pirat pe ruta Cernăuți – Suceava se poate face mult mai mult, însă este nevoie de mai mulți polițiști.
După cum am arătat și în articolul de ieri, la Postul de Poliție Transporturi Aeriene Suceava sunt încadrați doar doi polițiști. Alți doi polițiști mai fac totuși acțiuni la aeroport, detașați de la Gara Suceava (toți sunt din cadrul Serviciului Poliției Transporturi Suceava).
Cu acest număr minim de polițiști se poate acoperi doar 40% din programul de 24 de ore, ceea ce evident că le facilitează unora posibilitatea de a forța legea privind transportul de persoane.
· Pentru cine vrea să înțeleagă, sunt și microbuze de transfer care circulă legal
În articolul de ieri am explicat pe larg, pentru cine vrea să înțeleagă, că există și 13 microbuze ucrainene de tip 12+1 locuri care circulă legal pe ruta Cernăuți – Aeroport Suceava.
Aceste microbuze au fost verificate de mai multe ori, inclusiv de inspectorii de la ISCTR Suceava, și nu s-au găsit nereguli.
Aceste microbuze, cu 12 locuri fiecare, au autorizație, pe licența unor firme de transport persoane din România. Astfel, acestea au dreptul să facă curse regulate de la Aeroportul Suceava spre Cernăuți, având un grafic de circulație și plătind inclusiv taxă pentru parcare în fața aeroportului.
De cealaltă parte, taximetriștii suceveni sunt foarte deranjați de acești transportatori ucraineni, acuzând polițiștii că se fac că nu îi văd.
Miza este mare, pentru că o cursă taxi de la aeroport și până în Vama Siret se taxează cu 50 de euro.