Unul dintre cele mai delicate dosare de ucidere din culpă cercetate în Suceava, cu privire la tragedia de la Biserica ”Sf. Constantin și Elena” din cartierul Zamca al municipiului Suceava, unde un copil a intrat în stop cardio-respirator în timpul slujbei de botez și nu a mai putut fi salvat, este și acum, la patru ani de la nenorocire, tot în faza de anchetă, la polițiști și procurori.
Este o situație anormală, având în vedere că la fapta de ucidere din culpă în forma sa simplă termenul de prescriere este de 5 ani. Asta înseamnă că 80% din termenul de prescripție al faptei s-a consumat deja.
Sunt șanse reale așadar ca preotul să nu mai poată fi condamnat, chiar de ar fi găsit vinovat.
- Ultimul raport al INML și o soluție în dosar care ar trebui să vină măcar acum, în al 12-lea ceas
E drept, în dosar s-au dispus mai multe expertize, cerute insistent de părți, expertize care au avut concluzii diferite.
Din informațiile noastre, ultimul raport al comisiei superioare a Institutului Național de Medicină Legală modifică radical concluziile raportului de expertiză întocmit de Serviciul de Medicină Legală Suceava, care nu făcea referire practic deloc la posibila legătură dintre botez și nenorocire.
Tot din informațiile noastre, polițiștii au finalizat cercetarea și au înaintat dosarul spre procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, care ar trebui să decidă cât mai curând soluția din dosar.
Părinții copilului mort continuă să lupte și spun că este imposibil ca cineva să îi convingă de faptul că bebelușul lor oricum ar fi murit, deși s-a înecat în timpul slujbei de botez.
- Drama cumplită a unei familii
Reamintim pe scurt tragedia de la finele lunii ianuarie a anului 2021. Slujba de botez a copilului familiei Ungureanu a fost oficiată de preotul Alexandru Mazarache.
După cum se vede și în imaginile video de la botez, copilul a fost băgat în apă cu fața în sus. Imaginile mai arată că bebelușul plângea înainte de a fi băgat în apă.
De altfel, imaginile video sunt și ele o probă importantă în cadrul anchetei. Plânsetul bebelușului se modifică brusc după ce acesta este scos din cristelniță.
Din biserică, bebelușul a fost preluat de un echipaj de la Ambulanță și dus la spital, în stop cardio-respirator.
Decesul copilului a survenit după aproximativ 12 ore de la botez.
Întrebarea justă care se pune este dacă cineva poate trage concluzia că imersia de apă nu are legătură cu decesul. E drept, medicii specialiști vorbesc de o afectare anterioară a plămânului bebelușului.
- Moartea copilului a fost violentă, prin aspirare de apă, dar... mai există un dar?
În dosar s-au făcut două expertize, una de către Serviciul de Medicină Legală Suceava (care a pus decesul pe seama unei pneumonii cu complicații, fără referiri la ce s-a întâmplat în biserică) și una de către Institutul de Medicină Legală București (cel mai înalt for posibil), care a adus concluzii diferite.
Specialiștii au concluzionat destul de clar că moartea copilului a fost violentă, prin aspirare de apă, însă în condițiile unor probleme acute de sănătate.
”Din coroborarea datelor de istoric medical, datelor medicale din actele medicale, cu cele ce reies din imaginile video de la momentul botezului, apreciem că moartea sugarului a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, în evoluția encefalopatiei posthipoxice, consecutivă aspirării de lichid (apă) în căile respiratorii. Decesul a fost înalt condiționat de patologia acută prezentată de sugar, precum și de prematuritate”, este una dintre concluziile din raportul medico-legal.
Legiștii nu au putut (sau nu au dorit) să dea răspunsuri la întrebări foarte directe: dacă bebelușul ar fi murit și dacă nu se întâmpla nenorocirea de la botez, apreciind că ar fi un răspuns speculativ. Nici la întrebarea directă dacă între deces și scufundare este legătură directă nu se dă un răspuns, însă procurorul este trimis la concluziile anterioare, destul de clare, privind moartea violentă și aspirarea de apă.
Legiștii au fost însă destul de clari privind moartea (violentă și prin imersie de apă), însă au insistat și pe mențiunea că decesul a fost înalt condiționat de patologia acută a minorului.
Bebelușul a fost născut prematur și a stat internat o bună perioadă în spital, având printre altele prematuritate, pierdere masă musculară, hepatită cronică formă ușoară/moderată, pneumonie interstițială.
Totuși, copilul a fost externat din spital în stare stabilă și a fost botezat la șase săptămâni de la naștere. Părinții insistă pe faptul că au adus la biserică un copil în stare bună, iar dacă nu ar fi fost introdus în apă greșit și brutal nu s-ar fi produs nenorocirea.
Cea mai mare nemulțumire a părinților este legată delegiștii de la Suceava, care ar fi făcut autopsia incorect și incomplet.
Într-adevăr, în raportul de la Suceava este evident de la o poștă că nu s-a dorit a se face vreo referire la slujba de botez, ca și cum aceasta nu ar fi existat.
- O miză importantă este legată și de încadrarea faptei în raport cu prescrierea
În cazul uciderii din culpă în forma ”simplă” de la aliniatul 1 termenul de prescripție este de 5 ani de zile.
Avocații familiei Ungureanu nu sunt de acord cu încadrarea făcută de procuror și au subliniat că preotul nu a săvârșit botezul ca persoană fizică, ci în ”exercițiul unei profesii sau meserii”, ceea ce se încadrează la aliniatul 2 al infracțiunii (Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani).
La această încadrare termenul de prescripție ar crește de la 5 la 7 ani.
Evident, mai există și varianta ca procurorul să claseze dosarul de ucidere din culpă și să nu mai trimită dosarul în instanță.
Preotul a transmis pe toată perioadă anchetei că pledează nevinovat, iar decesul bebelușului nu are legătură cu scufundarea în apă în cadrul tainei botezului.
”Eu ştiu să fac un botez. N-a fost primul botez. (...) Nu numai că nu au spus că este bolnav (n.r. părinții), dar şi acum afirmă că copilul acesta a fost perfect sănătos, deşi IML arăta clar bolile de care suferea copilul. Vor să scoată pe toată lumea vinovată, mai puţin pe ei. Eu nu caut vina nimănui (...)”, a fost una dintre puține declarații date de preot în acest caz.