Într-o anumită măsură, respirația poate fi controlată în mod conștient, dar se desfășoară și în mod automat, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de ea și indiferent dacă suntem treji sau adormiți. Există tot felul de modalități de a respira, dintre care unele solicită foarte mult concentrarea și necesită măiestrie sau control. Poate că ai descoperit deja acest lucru dacă ai participat vreodată la un curs de qigong medical, unde te învață cum să faci exerciții de respirație.
În primul rând, trebuie să fii atent să folosești în mod optim plămânii prin deschiderea pieptului și folosirea diafragmei, astfel încât corpul și creierul să fie bine oxigenate. Acest lucru îți poate îmbunătăți semnificativ starea de bine, în timp ce aportul slab de oxigen îți dă o senzație de stres sau chiar de disperare.
Începe cu postura. Stai drept și deschide ușor pieptul, astfel încât diafragma să-și facă treaba. Îndreaptă-ți bine coloana, vertebră cu vertebră, și relaxează-ți omoplații. Ține capul drept, în echilibru, ca și cum ai purta o coroană pe care o îndrepți spre cer.
Este posibil ca acest efort să ți se pară o adevărată provocare. De exemplu, din cauza unei stări depresive, corpul a adoptat postura de înfrângere sau de învins: spatele este cocoșat, iar capul plecat, dând impresia că vrei să te îndepărtezi de lume. Ți se pare ciudat să stai drept, poate chiar agresiv, pentru că nu ești obișnuit cu această postură. Încearcă să faci asta stând în fața unei oglinzi și nu uita să zâmbești. Vei vedea că arăți mai bine: sănătos, deschis, accesibil și deloc rigid.
Pe măsură ce te obișnuiești să ai o postură dreaptă și cu umerii deschiși, mesajul va ajunge de la corp la creier, transmițând ideea că ești stăpân pe tine și că totul este în regulă. Multe persoane au avut numai de câștigat de pe urma respectării acestui sfat simplu. Pentru a te obișnui cu acest obicei și a-ți intra în sânge, la început va fi nevoie să fii mai atent și să-ți amintești să-ți îndrepți umerii, să te relaxezi și să ții capul sus.
Modul în care respiri se va îmbunătăți în mod automat datorită posturii tale drepte, deoarece diafragma are acum suficient spațiu să se miște, în vreme ce postura cocoșată o limitează, prinzând-o în pliul abdomenului. Diafragma este un mușchi mare, dispus orizontal, sub plămâni. Când se mișcă în jos, se umple cu aer ca un burduf. Dacă îți pui mâna pe stomac, chiar sub coaste, și inspiri, lăsând aerul să pătrundă în plămâni, ar trebui să simți cum abdomenul se ridică puțin, pe măsură ce diafragma se duce în jos. Când expiri, diafragma revine sus, în poziția inițială, scoțând aerul. Aceste mișcări nu trebuie să fie foarte puternice, cu excepția situațiilor în care alergi sau urci un deal. Diafragma lucrează neobosit zi de zi pentru tine. Din când în când, amintește-ți să-i dai spațiul de care are nevoie pentru a funcționa bine.
Respirația este afectată de răspunsul de tipul „luptă sau fugi”, un instinct de supraviețuire al cărui scop este să ne ofere siguranță. El se activează atunci când credem că există șanse să putem scăpa de vreun atacator sau să-l învingem. Când suntem stresați sau agitați, reacția „luptă sau fugi” modifică ritmul respirației, astfel încât să ne pregătească pentru acțiune. Acest lucru îi face pe mulți să respire superficial, folosind mușchii mici dintre coastele din partea superioară a pieptului. Este o muncă grea pentru ei, care obosesc și se încordează, provocând dureri toracice asemănătoare cu problemele de inimă. În plus, respirația scurtă și gâfâită nu umple în totalitate plămânii, perturbând astfel echilibrul dintre oxigenul și dioxidul de carbon din organism, ceea ce poate provoca amețeli sau furnicături la nivelul degetelor și al buzelor.
Cu toate acestea, atunci când fuga sau lupta nu reprezintă o opțiune, se activează răspunsul de încremenire sau de îngheț (lipsa oricărei reacții), în speranța ca astfel să poți trece neobservat. Reacția de încremenire îi face pe oameni să-și țină respirația, adesea pentru intervale lungi. Dacă ți se întâmplă ca din când în când să oftezi sau să respiri greoi, ba chiar să simți că rămâi fără aer atunci când vorbești, este posibil ca de fapt să-ți ții respirația și astfel să blochezi fluxul natural al aerului.
Inspiră pe nas. Acest lucru încălzește și filtrează aerul, ține sub control respirația și determină un ritm constant. Expiră pe nas sau pe gură, în funcție de cum este mai bine pentru tine, încearcă să folosești mușchiul diafragmei. Dacă de regulă nu procedezi așa, ți se va părea puțin ciudat. La început, unele persoane simt o emoție puternică și chiar izbucnesc în lacrimi. Dar, după o perioadă scurtă, dacă reușești să te obișnuiești cu senzația aceasta, respirația diafragmatică îți va da un sentiment de încredere și o stare de bine. Nu ai nevoie de mult aer, ci trebuie să inspiri complet, lăsându-l să umple tot spațiul pulmonar liber. Fii atent ca între inspirație și expirație să se creeze un ritm uniform. Iată și un sfat în acest sens: încearcă să numeri până la trei când inspiri și tot până la trei când expiri.
Dacă îți este greu să-ți îmbunătățești singur ritmul respirației, un terapeut te poate ajuta arătându-ți cum funcționează mușchii și sugerându-ți o serie de exerciții care să-ți fie de folos.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753 937 223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com