Un an 2024 marcat de accidente cumplite produse în județul Suceava, inclusiv două cu câte cinci decedați, se termină în aceeași notă. A doua zi de Crăciun a fost, din nou, una neagră pe șoselele din județul Suceava.
O întreagă familie, tată, mamă și fetița de 4 ani, au sfârșit tragic pe E 85, la Roșiori, după ce BMW-ul cu care se deplasau s-a zdrobit de o autocisternă de transport lapte și a luat foc.
Cei trei nu au avut nicio șansă de supraviețuire, la fața locului fiind imagini de coșmar.
Soții Constantin și Teodora Dobrosevschi, el din Iași, ea din Frasin – Suceava, lucrau în Germania, iar în perioada sărbătorilor veniseră acasă, pentru a-și vedea părinții. Alături le era fiica în vârstă de 4 ani.
În a doua zi de Crăciun, familia se afla la Frasin, în vizită la mama femeii.
Tragedia s-a petrecut după ce au plecat din Frasin, spre domiciliul din comuna Țibănești, județul Iași.
Accidentul s-a produs în jurul orei 12.50, în condiții de carosabil umed, care impunea prudență.
Din păcate, este un accident în care inconștiența a jucat rolul decisiv.
La volanul unui BMW M8, motor 4,4 litri benzină, înmatriculat în Germania, bărbatul în vârstă de 36 de ani s-a grăbit în mod fatal.
După cum s-a văzut și pe imaginile de pe o cameră de supraveghere, șoferul bolidului de viteză a depășit câteva mașini care mergeau în coloană, la Roșiori, iar la revenirea pe bandă a pierdut controlul asupra direcției de mers.
BMW-ul a derapat și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu ansamblul auto format din autoutilitara marca Man care tracta o cisternă alimentară, condus de Ioan Pazar, din Sucevița.
BMW-ul s-a zdrobit din lateral de vehiculul greu, iar pentru cei trei nu a fost practic nicio șansă de supraviețuire.
”Autoturismul circula din sens opus, iar în urma unei depășiri neregulamentare făcute de către șoferul acestuia, respectiv un bărbat de 36 de ani, din comuna Țibănești, județul Iași, a intrat in impact frontal cu autocisterna, ulterior autoturismul luând foc”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu.
Ulterior, imaginile video au arătat cât se poate de clar cum s-a produs accidentul.
IPJ Suceava a anunțat că ancheta este continuată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii tragicului eveniment rutier.
Șoferul autocisternei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Șoferul autocisternei și soția sa, care era pasageră în autospecială, ambii din Vama, au ajuns la Spitalul Județean Suceava cu leziuni aparent ușoare.
Investigațiile ulterioare au arătat însă că nu este chiar așa.
Spitalul Județean Suceava a transmis că femeia are o fractură de coloană lombară, în timp ce bărbatul a suferit contuzie hepatică și fracturi costale.