Poți avea prieteni dintre politicieni?

Dacă zâmbiți la întrebare, vă mulțumesc. Am realizat unul din scopurile principale ale acestei rubrici! Dar această întrebare are și o doză de seriozitate (cât pot fi eu de serios) pentru că nu ne putem izola complet de lumea politică, oricât încercăm (cei mai mulți simulează detașarea) să o afișăm! Personal am amici în toate partidele, chiar dacă opțiunile politice sunt diametral opuse, pentru că, până la urmă, este vorba de o relație între oameni și nu o competiție între ideologii sau de a fi adept al unui " tătuc" de partid. Se poate să fim prieteni cu cei angajați politic, unii spun cu un plus de atenție în derularea relațiilor interpersonale (te-ai putea trezi " racolat" în timp), mai ales când este vorba de lipsa unor colaborări în afaceri pentru că au o abilitate deosebită în "aburire"! Iar dacă nu observăm o intenție de exploatare a prieteniei (valabil în toate cazurile) răspunsul dilemei din titlul articolului este DA!

Toți cei care nu au o părere execrabilă față de politică sau politicieni (în urma unor experiențe proprii sau pentru că așa este la modă) vor considera că și cei de la vârful partidelor sunt oameni. Mai " speciali", dar tot oameni, cu plusuri (mai puține decât media?) și lipsuri (s-au îngrămădit toate la ei?). Am putea face un "pomelnic" bogat cu păcatele politicienilor și un "laudațium" foarte scurt (întocmit de consultanții lor, ca regulă), dar trebuie să ne amintim că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită (și îi votează în democrație!). Valabil fără îndoială și la nivel personal. Avem prietenii pe care îi merităm și cu care suntem pe aceeași lungime de undă.

O modalitate de a ne dovedi prietenia față de cel apropiat este faptul că îi iertăm erorile, prostiile debitate și chiar jignirile, mai ales neintenționate. Trebuie să o facem și în cazul amicilor din politică sau să dovedim un plus de intransigență? Eu spun da egalității, pentru că altfel am fi autorii unor discriminări în relațiile noastre de prietenie și am dovedi pretenții mai mari (fără justificare) față de cei angrenați politic.

Mulți vor spune că relația cu un politician trebuie "gestionată" (sunt îndrăgostit de termen pentru că îmi amintește de tinerețe, când lucram în comerțul socialist) diferit și chiar stabilite niște "linii roșii", de parcă cei "de la partid" au fost injectați cu interese ascunse, perfidie și dorința permanentă de a "lovi pe la spate". Nu cred că doar ticăloșii s-au adunat în politică, poate sunt într-o proporție mai mare (când aruncă promisiuni false către votanții naivi, spre exemplu) și, cu unele excese care "sar în ochi", reprezintă felul nostru de a fi. Aștept înjurături!  În concluzie, merită riscul de a avea prieteni din politică. Avem atât de puțini amici reali!!! Doar cunoștințe, mai bune sau...

Dacă considerăm politica o meserie (absolvenți de școli de partid?) se pune întrebarea legitimă: Unde găsim acele preocupări sau subiecte comune care sunt "liantul" unei prietenii? Avem și noi o atracție față de fenomenele politice? Foarte bine, înseamnă că ne preocupă viața publică și ce rămâne după noi pe acest plan. Cei cărora le "pute" politica sunt cei mai eficienți agenți ai ticăloșiilor extreme. Implicarea în "viața Cetății" înseamnă și politică, chiar dacă nu ești angajat cu " adeziune" la un partid. Deci, relația de amiciție cu un politician poate însemna și dispute ideologice pe lângă fotbal, agricultură și, mai nou, geopolitică (punem și lumea la cale) la care ne pricepem toți și ne exprimăm cu entuziasm.

Societatea, viața în comunitate, nu există fără prieteni și politicieni. Poate o persoană să îndeplinească ambele calități? Da! Vedeți omul, cu plusuri și minusuri și mai puțin CV profesional. Părerea mea!

Dan Strutinschi