Moș Crăciun îi așteaptă pe copii la finalul acestei săptămâni în târgul de iarnă din parcul Ariniș din orașul Gura Humorului. Târgul de Crăciun din parcul Ariniș este deschis în jurul roții panoramice, iar organizatorii au pregătit noi evenimente pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Astfel, sâmbătă, de la ora 17:00, va avea loc un concert de colinde, iar duminică, 15 decembrie, de la ora 16:00, în târg va ajunge Moș Crăciun, pentru a se întâlni cu copiii și pentru a primi scrisori de la aceștia, după care toți cei prezenți vor putea urmări un nou concert de colinde, care va începe la ora 17:30. Târgul de Crăciun s-a deschis la finalul săptămânii trecute în apropierea roții panoramice din Parcul Ariniș, unde humorenii, sucevenii și turiștii au parte, până la începutul lunii ianuarie, de o mulțime de activități, concerte și delicii culinare.
De precizat că roata panoramică din Gura Humorului are o înălțime de 50 de metri, are 24 de cabine, fiecare cu patru locuri, iar durata unei plimbări este de aproximativ 10 minute. Cabinele sunt atât semideschise, cât și închise, acestea din urmă având aer condiționat pe timp de vară și încălzire pe perioada iernii.
Roata panoramică completează oferta turistică din parcul de agrement Ariniș, în care turiștii au deja la dispoziție cea mai lungă tiroliană din Europa, parcul Fântânii, escalada parc, climbing zone și tir cu arcul, parcul Piticilor, joc de popice, trasee montane, piscine, pârtia de schi și telescaunul Șoimul.
Târgul de Crăciun din parcul Ariniș va fi deschis până pe 7 ianuarie și este organizat de Primăria Gura Humorului împreună cu Asociația Culturală Fair – Folkul Acasă în Realitate și Cumirad SRL.